Spania aprobă căsătoriile homosexuale și divorțul nemotivat[2005-07-01]Conferința Episcopilor Spanioli a adresat un apel cetățenilor să se opună cu toate mijloacele legale la noua măsură de legalizare a "căsătoriilor" dintre persoane de același sex. Apelul a venit după ce camera inferioară a parlamentului spaniol a aprobat ieri, cu un vot de 187 la 147, o lege ce dă cuplurilor homosexuale aceleași drepturile legale cu ale celor heterosexuale, inclusiv dreptul la a adopta copii. Legea va intra în vigoare a doua zi după publicarea în Monitorul Oficial. Ea va fi similară legilor adoptate deja de Belgia și Olanda. Spre o lege similară se îndreaptă și Canada, senatul urmând să voteze luna viitoare."Astăzi cuvintele `soț` și `soție` sunt sistematic eliminate din codul juridic, astfel că instituția căsătoriei, până acum o uniune între un bărbat și o femeie, nu mai este apărată de legile noastre", se spune într-un comunicat publicat de Conferința Episcopală. Miercuri, același organism a aprobat schimbarea codului civil, dând acces la divorț fără nevoia unei separări anterioare sau a unui motiv. Astfel, ajunge ca unul dintre soți să nu mai dorească să fie căsătorit pentru a cere divorțul. Singura limitare este ca divorțul să intervină după minim trei luni de căsnicie. Episcopii afirmă că cu noua măsură instituția căsătoriei și-a pierdut "stabilitatea legală" și este "redusă la un contract superficial pe care fiecare dintre părți îl poate anula în virtutea faptului că vrea aceasta, la minim trei luni după stipularea lui". "Astfel, legile spaniole care privesc căsătoria au devenit deosebit de nedrepte", se spune în comunicat. "Ele nu recunosc realitatea antropologică și socială a uniunii dintre un bărbat și o femeie, cu specificitatea ei și cu valoarea ei de neînlocuit pentru împlinirea personală a soților și pentru procrearea și educarea copiilor. Legile noastre au încetat, astfel, să protejeze așa cum trebuie drepturile părinților, ale copiilor și ale educatorilor. Mai mult, lăsând continuitatea căsniciei la discreția libertății individuale, ei lasă căsătoria neprotejată și deschisă la violarea legală a drepturilor soților și a copiilor. Este necesar să ne opunem acestor legi nedrepte prin toate mijloacele legitime pe care statul le pune la dispoziția cetățenilor săi." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1932, Ultimul acces: 2025-02-12 12:37:13
|
Timp total: 0,16s...
[]:1