Biserica din Argentina va sărbători 10 ani de la alegerea Papei Francisc[2023-01-12]Papa FranciscComitetul executiv al Conferinței Episcopale Argentiniene a invitat credincioșii din țară să sărbătorească cu bucurie și fervoare cea de-a 10-a aniversare a alegerii Papei Francisc ca succesor al Sfântului Petru. Cardinalul Jorge Bergoglio, pe atunci Arhiepiscop de Buenos Aires, a fost ales Pontif la 13 martie 2013, în a doua zi a Conclavului care a urmat retragerii Papei Benedict al XVI-lea. Este primul Papă din America Latină și primul iezuit care ocupă funcția de Suveran Pontif din istoria Bisericii Catolice. Într-o scrisoare, Episcopii argentinieni, în frunte cu Episcopul Óscar Ojea, au încurajat Diecezele din Argentina să se alăture sărbătorilor din perioada 11-19 martie, care marchează a zecea aniversare a începerii ministerului petrin al Papei Francisc, pentru a reînnoi împreună cu sfântul nostru popor credincios al lui Dumnezeu afecțiunea față de Sfântul Părinte. Prelații au remarcat că această afecțiune profundă nu este împărtășită doar de membrii Bisericii Catolice, ci și de un număr imens de persoane, credincioși și necredincioși, care apreciază conducerea sa. Este o ocazie pentru noi de a ne exprima cu bucurie și credință adeziunea și recunoștința față de magisteriul Episcopului Romei care prezidează Bisericile în caritate, au spus prelații. Episcopii argentinieni au invitat parohiile, Catedralele și Sanctuarele mariane să celebreze o Liturghie de mulțumire, subliniind că aceasta este o ocazie pentru poporul argentinian de a-și reînnoi bucuria pentru ministerul Papei Francisc și de a se ruga pentru slujirea sa pastorală. Ei au încurajat, de asemenea, ca, dacă este posibil, să se organizeze o celebrare de natură diecezană sau regională, pentru a manifesta bucuria în comuniune, personal sau virtual. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 313, Ultimul acces: 2025-02-12 00:30:46
|
Timp total: 0,15s...
[]:1