Intalnire a Oficiului pentru Vocatii al Diecezei de Iasi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Întâlnire a Oficiului pentru Vocații al Diecezei de Iași

[2021-02-01]
Sâmbătă, 30 ianuarie 2021, la sediul fraților salezieni din Bacău, a avut loc prima întâlnire a colaboratorilor Oficiului pentru Vocații al Diecezei de Iași. A fost o întâlnire de cunoaștere a membrilor și de reflecție a ceea ce înseamnă o pastorație vocațională la nivel diecezan. Ne-am bucurat de prezența unor preoți vicari din diferite decanate, de prezența unor persoane consacrate ale ordinelor călugărești prezente în dieceză, precum și de prezența unei familii. A fost prezent și vicarul episcopal responsabil cu Secțiunea Pastorație, pr. Daniel Iacobuț.

Întâlnirea noastră a început cu celebrarea Sfintei Liturghii. În cadrul evangheliei Isus le cerea ucenicilor săi să treacă pe „țărmul celălalt” (Mc 4,35-41). Între timp, pe mare s-a iscat o furtună care amenința cu scufundarea bărcii. Cu toate acestea Isus dormea liniștit în barcă pe când ucenicii se îngrijorau de moarte. În această barcă ne găsim cu toții, în mod special cei care se preocupă cu animarea vocațiilor în Biserică. Constatăm tot mai puține vocații, barca Bisericii este tot mai amenințată de valurile multor curente contrare, tinerii sunt „izbiți” de multe tentații, iar noi, ca animatori vocaționali (preoți, persoane consacrate, laici), începem să ne îngrijorăm. Totuși, avându-l pe Isus în mijlocul nostru, conștienți că Duhul Sfânt conduce barca noastră, vâslim cu încredere spre „țărmul celălalt” unde ne așteaptă cu siguranță persoane binevoitoare care vor dori să îl urmeze pe Isus.
Această furtună de pe mare cred că este necesară pentru noi ca animatori vocaționali. Toate valurile contrare ne provoacă să ne schimbăm atitudinea și modul de a propune tinerilor o anumită cale de urmat în Biserică. În cadrul intervențiilor pe care le-au avut cei de la ordinele călugărești, am conștientizat că este necesară să existe o dorință de reînnoire în Biserică, o reînnoire a modului de a propune, în mod special tinerilor, mesajul evangheliei. Spiritul de paternitate, de fraternitate, de prietenie trebuie să fie prezent atunci când se dorește o însoțire a tinerilor pe un drum vocațional. La această dorință de reînnoire trebuie o participare comună, de la preoți la persoane consacrate și laici. A colabora pentru a construi o cultură vocațională. În acest sens Biserica trebuie să ia contact cu realitatea în care trăiesc tinerii pentru ca astfel să îi ajute să ajungă la o sensibilitate religioasă ducând apoi la o implicare mult mai activă din partea lor. Biserica nu trebuie să uite că toată acțiunea ei pastorală este vocațională de aceea este important ca ea să fie percepută ca o comunitate unde există spiritul comuniunii.
În această dorință de reînnoire în cadrul Bisericii este nevoie ca păstorii să acorde o mare importanță familiilor, locul unde izvorăsc vocațiile. Familiile trebuie sensibilizate pentru o participare comună la viața Bisericii. Din partea tuturor se cere o implicare cu toată ființa. Animatorii vocaționali trebuie să fie ei înșiși însuflețiți de vocația lor pe care o propun apoi altora ca ideal creștin. Doar astfel, pe „țărmul celălalt” ne vor aștepta persoane disponibile în a se angaja în Biserică. Întâlnirea noastră de astăzi ne-a invitat la o reconciliere cu realitatea în care trăim, apoi la a începe să creăm procese (de dialog, de comuniune, de paternitate și fraternitate) și mai puțin la a ocupa spații (prin impunere, autoritate).
Pentru a anima pastorația vocațională la nivel diecezan, Oficiul pentru Vocații îi invită pe toți animatorii vocaționali și pe toți credincioșii la rugăciune. Este invitația lui Isus, aceea de a ne ruga Domnului pentru lucrători în secerișul său (cf. Lc 10,2). Pentru aceasta este nevoie ca animatorii vocaționali să imprime rugăciuni speciale pe care să le distribuie credincioșilor. De asemenea, se pot face adorații pentru noi vocații în Biserică. Modele de rugăciuni și adorații vor fi propuse și de către Oficiu. Oficiul propune grupurilor de tineri animate de păstorii din parohiile Diecezei weekend-uri vocaționale, adică preoți, persoane consacrate, familii care vor oferi în fața tinerilor mărturia lor de slujire în Biserică. De asemenea, se pot organiza zile de reculegere.
Tot pentru însuflețirea vocațiilor în Biserică se dorește pregătirea Zilei Mondiale a Vocațiilor care se celebrează în a patra duminică a Paștelui. Mulțumesc tuturor colaboratorilor pentru disponibilitatea lor de a se angaja în Biserică pentru o pastorație vocațională organizată și rodnică. Oficiul pentru Vocații își arată toată disponibilitatea de a colabora cu fiecare animator vocațional prezent în dieceza noastră. Sfânta Fecioară Maria să sprijine cu mijlocirea sa maternă familiile și comunitățile ecleziale, ca să-i ajute pe adolescenți și tineri să răspundă cu generozitate la chemarea Domnului. (pr. Alexandru Percu, director al Oficiului pentru Vocații)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 493, Ultimul acces: 2024-04-25 07:31:46