Grupurile catehetice parohiale, provocate la concurs de proiecte. Se urmareste colaborarea intre cei de acasa si diaspora - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Grupurile catehetice parohiale, provocate la concurs de proiecte. Se urmărește colaborarea între cei de acasă și diaspora

[2021-01-12]
de Sorin Ionițe

Patriarhia Română lansează Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”.
Concursul, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, se desfășoară în perioada 21 decembrie 2020 – 22 august 2021 și este legat de tema Anului Omagial 2021: pastorația românilor din afara României.
Inițiativa își propune să contribuie la crearea unor legături sau înfrățirea între comunitățile din țară și cele din diaspora, prin conștientizarea rolului activ pe care îl are Biserica în viața comunității, în susținerea legăturilor dintre oameni, fie membri ai aceleiași familii, comunități sau comunități parohiale diferite.
Ce presupune concursul?
Concursul va consta în realizarea unui proiect de comunicare și schimb de experiențe și trăiri prin imagini, sunet și film de către copii sub îndrumarea preotului și a profesorilor.
Proiectul realizat de grupurile participante va avea un caracter cultural, care se va putea direcționa și spre acțiuni filantropice sau de caritate, fiind realizat și implementat în întregime de copii. El va contribui la dezvoltarea creativității prin libertatea oferită participanților în inițierea unor idei de proiect și a sentimentelor de atașament față de familie și valorile ei.
Prin raportarea la tematica anului omagial copiii vor fi îndemnați să se apropie mai mult de părinții lor, iar preoții și profesorii implicați vor fi încurajați să acorde prioritate familiei în orizontul activității pastorale și didactice. Se va pune accent pe nevoia copiilor de a comunica on-line între ei: cei de aici cu cei din diaspora, împărtășirea de fotografii.
Spre exemplu, unii pot realiza creații cu tema „dor de casă”, iar cei din țară cu „dorul de părinții plecați”.
Vor fi elaborate proiecte care să se preteze la mediul online, mediul cel mai facil pentru dialogul dintre persoanele de acasă și cele plecate în afara țării.
Acest proiect se poate contura într-o inițiativă de descoperire a realității de aici și de acolo, de conștientizare a rolului vieții Bisericii din diaspora și de aici. Un proiect care se va continua și după terminarea formală a concursului.
Calendar
21 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021 – transmiterea conceptului și promovarea concursului
15-31 ianuarie 2021 – conceperea (mini)proiectelor
01-28 februarie – desfășurarea activităților proiectate
01-15 martie – depunerea miniproiectelor la protopopiate
17-31 martie – evaluarea și premierea miniproiectelor la nivel de protopopiat
01-06 aprilie – transmiterea celor trei miniproiecte câștigătoare către eparhii
07-30 aprilie – evaluarea și premierea miniproiectelor la nivel de eparhie
28 aprilie-04 mai – transmiterea miniproiectelor câștigătoare (premiul I la nivel eparhial), a fișelor de evaluare individuală și colectivă, Sectorului Teologic-Educațional al Patriarhiei Române.
21 mai – Premierea miniproiectelor la nivel național
Vezi toate detaliile în Conceptul Concursului Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 181, Ultimul acces: 2021-11-28 17:48:14