Să rostim neîncetat Rugăciunea lui Iisus: Mitropolitul Andrei[2021-01-02]de Iulian DumitrașcuÎn ziua de 1 ianuarie 2021, Mitropolitul Andrei al Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca și a îndemnat la practicarea rugăciunii neîncetate, oferind un ajutor concret în acest sens. Există o rugăciune scurtă și cuprinzătoare care sintetizează în ea întreaga învățătură dogmatică a Bisericii Ortodoxe, fiind o mărturisire de credință. Este vorba despre Rugăciunea lui Iisus, numită și Rugăciunea inimii, Rugăciunea minții sau Rugăciunea de toată vremea, care se adresează puterii numelui Domnului Iisus Hristos, a afirmat Înaltpreasfinția Sa. Ierarhul a transmis și câteva gânduri pentru 2021. În anul acesta să ne străduim să fim mai buni și mai aproape de Dumnezeu. Reînnoirea spirituală ar trebui să fie principalul nostru obiectiv la început de an, a mai spus el. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 861, Ultimul acces: 2025-03-07 09:24:53
|
Timp total: 0,13s...
[1]:1