Vaticanul va incepe luna aceasta vaccinarile anti-Covid-19 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Vaticanul va începe luna aceasta vaccinările anti-Covid-19

[2021-01-02]
Vaccinurile împotriva coronavirusului sunt programate să sosească în Vatican săptămâna viitoare, a informat directorul pentru sănătate și igienă. Într-o declarație publicată pe 2 ianuarie, conducătorul serviciului de sănătate al Vaticanului, dr. Andrea Arcangeli, a declarat că Vaticanul a achiziționat un frigider cu temperatură scăzută pentru a stoca vaccinul și se așteaptă să înceapă administrarea vaccinărilor în a doua jumătate a lunii ianuarie, în atriumul Aulei Paul al VI-lea. „Se va acorda prioritate personalului implicat în sfera medicală, respectiv de siguranță publică, persoanelor în vârstă și personalului cel mai frecvent în contact cu publicul”, a spus el. Directorul serviciilor de sănătate din Vatican a adăugat că Vaticanul se așteaptă să primească suficiente doze de vaccin în a doua săptămână a lunii ianuarie pentru a acoperi nevoile Sfântului Scaun și ale Cetății Vaticanului.

Vaticanul, cel mai mic stat național independent din lume, are o populație de doar 800 de persoane, dar împreună cu Sfântul Scaun avea 4.618 de persoane angajate în 2019. Într-un interviu acordat luna trecută pentru Vatican News, Arcangeli declara că se așteaptă ca vaccinul Pfizer să fie pus la dispoziția locuitorilor Cetății Vaticanului, a angajaților și a membrilor familiilor acestora cu vârsta peste 18 ani în primele luni ale anului 2021. „Credem că este foarte important ca și în comunitatea noastră mică să se desfășoare o campanie de vaccinare împotriva virusului responsabil de Covid-19 cât mai curând posibil”, a spus el. „De fapt, numai prin vaccinare și imunizarea pe scară largă a populației se pot obține beneficii reale în ceea ce privește sănătatea publică, pentru a se ajunge la controlul pandemiei.” De la începutul focarului de coronavirus, un total de 27 de persoane au fost depistate pozitiv în Vatican. Dintre aceștia, cel puțin 11 erau membri ai Gărzii Elvețiene.
Declarația Vaticanului nu spune dacă sau când Papa Francisc ar putea primi vaccinul, dar precizează că vaccinările vor fi oferite în mod voluntar. Sfântul Părinte a cerut în repetate rânduri liderilor internaționali să garanteze celor săraci accesul la vaccinurile împotriva coronavirusului, responsabil de moartea a peste 1,8 milioane de persoane din toată lumea, conform statisticilor existente la 2 ianuarie. În discursul său „Urbi și Orbi” de Crăciun, Papa Francisc a spus: „Astăzi, în acest timp de obscuritate și incertitudine din cauza pandemiei, apar diferite licăriri de speranță precum descoperirile vaccinurilor. Dar pentru ca aceste licăriri să poată lumina și să poată duce speranță lumii întregi, trebuie să fie la dispoziția tuturor. Nu putem lăsa ca naționalismele închise să ne împiedice să trăim ca o adevărată familie umană ce suntem. Nu putem, de asemenea, să lăsăm ca virusul individualismului radical să ne învingă și să ne facă indiferenți la suferința celorlalți frați și surori. […] Îi rog pe toți – responsabilii statelor, întreprinderile, organizațiile internaționale – să promoveze cooperarea, nu concurența, să caute o soluție pentru toți, vaccinuri pentru toți, mai ales pentru cei mai vulnerabili și nevoiași din toate regiunile planetei. Pe primul loc, cei mai vulnerabili și nevoiași.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 123, Ultimul acces: 2021-03-07 02:46:21