PS Sebastian spune sa ne cinstim ocrotitorii spirituali cu evlavie nu cu bautura si distractie peste masura - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

PS Sebastian spune să ne cinstim ocrotitorii spirituali cu evlavie nu cu băutură și distracție peste măsură

[2020-01-09]
de Gheorghe Anghel

În predica rostită la Caracal de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Sebastian a atras atenția asupra modului în care unii dintre noi alegem să ne sărbătorim onomastica.
„Să-L iubim pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe sfinții Lui și să-i cinstim cu evlavie, nu cu mâncare, cu băutură și cu distracție până după miezul nopții”, a spus ierarhul care a precizat că acest mod de sărbătorire „nu are nimic comun cu viața Sfântului Ioan Botezătorul”.
„Vreți să-i cinstiți pe Sfinții cărora le purtați numele? Veniți la biserică la Sfânta Liturghie și vă rugați lor. Postiți o zi, două și împărtășiți-vă în ziua sfântului pe care-l aveți ocrotitor. Apoi, mergeți și vă bucurați împreună cu cei dragi, dar cu măsură sfântă, pentru că sfinții nu petreceau cu mâncare, băutură și distracții. Să le aducem cinste sfinților trăind asemenea lor, căci altfel nu-i cinstim pe ei, ci pe noi înșine!”, a explicat Preasfinția Sa.
Ierarhul a liturghisit marți în Caracal la biserica ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul. Lăcașul de cult a fost ridicat în anul 1768. A ars într-un incendiu în anul 1802, dar a fost refăcut de negustorul Ion Băluț.
În omilie, Preasfinția Sa a subliniat că marele proroc „este un exemplu de învățător, mai cu seamă pentru noi, slujitorii Bisericii”.
„Un exemplu de învățător și de predicator cu curaj, care nu căuta la fața oamenilor și se adresa tuturor temerar, indiferent de funcția, haina ori importanța lor trecătoare. Sfântul Ioan trecea dincolo de interfața aceasta trupească și materială a oamenilor și pătrundea direct în sufletul lor; vedea pe fiecare așa cum era el”.
„De aceea, el înfigea pumnalul cuvântului său fără să țină cont de statutul celor de față. El este un exemplu pentru noi, care adeseori, în fața mai-marilor lumii, acționăm cu timiditate și complex, uitând că Dumnezeu este adevăratul Stăpân al tuturor”.
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Caracal este monument istoric.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 927, Ultimul acces: 2024-03-25 07:29:36