Papa Francisc: O binecuvantare veche - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc: O binecuvântare veche

[2019-01-01]
Angelus cu Papa Francisc
În Biserica Catolică, prima zi a acestui an s-a deschis ca în fiecare an de la Papa Paul al VI-lea încoace, cu Ziua Mondială a Păcii. Iar liturgic, în ritul latin, cu sărbătoarea Mariei, Mama lui Dumnezeu. Sfântul Părinte s-a întâlnit cu credincioșii pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, adresându-le înainte câteva cuvinte. Iată-le în traducerea pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua și an bun tuturor!
Astăzi, a opta zi după Crăciun, o celebrăm pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Ca păstorii din Betleem, rămânem cu privirea îndreptată spre ea și spre Pruncul pe care îl ține în brațe. Și în acest mod, arătându-ni-l pe Isus, Mântuitorul lumii, ea, mama, ne binecuvântează. Astăzi Sfânta Fecioară Maria ne binecuvântează pe toți, pe toți. Binecuvântează drumul fiecărui bărbat și al fiecărei femei în acest an care începe, și care va fi bun tocmai în măsura în care fiecare va primi bunătatea lui Dumnezeu pe care Isus a venit să o aducă în lume.
De fapt, binecuvântarea lui Dumnezeu dă substanță tuturor urărilor care se fac în aceste zile. Și astăzi liturgia prezintă binecuvântarea foarte veche cu care preoții israeliți binecuvântau poporul. Să ascultăm bine, spune așa: „Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să strălucească fața Lui spre tine și să se îndure de tine! Domnul să își înalțe fața spre tine și să îți dăruiască pacea!” (Numeri 6,24-26). Aceasta este binecuvântarea foarte veche. De trei ori preotul repeta numele lui Dumnezeu, „Domnul”, întinzând mâinile spre poporul adunat. De fapt, în Biblie numele reprezintă realitatea înseși care este invocată și astfel „a pune numele” Domnului asupra unei persoane, a unei familii, a unei comunități înseamnă a le oferi forța benefică ce provine din El.
Tot în această formulă, de două ori se numește „fața”, fața Domnului. Preotul se roagă ca Dumnezeu „să străluceasc㔠și „să-și înalțe” fața spre poporul său, și astfel să-i dăruiască milostivirea și pacea. Știm că după Scripturi fața lui Dumnezeu este inaccesibilă omului: nimeni nu poate să îl vadă pe Dumnezeu și să rămână în viață. Aceasta exprimă transcendența lui Dumnezeu, măreția infinită a gloriei Sale. Însă gloria lui Dumnezeu este în întregime Iubire, așadar, deși rămâne inaccesibil, ca un Soare care nu se poate privi, iradiază harul Său asupra fiecărei creaturi și, în mod special, asupra bărbaților și femeilor, în care se oglindește cel mai mult.
„Când a venit plinirea timpurilor” (Galateni 4,4), Dumnezeu s-a revelat pe fața unui om, Isus, „născut din femeie”. Și aici ne întoarcem la icoana sărbătorii de astăzi, de la care am pornit: icoana Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care ni-l arată pe Fiul, Isus Cristos, Mântuitorul lumii. El este Binecuvântarea pentru fiecare persoană și pentru întreaga familie umană. El, Isus, este izvor de har, de milostivire și de pace. Pentru aceasta Sfântul Papă Paul al VI-lea a voit ca 1 ianuarie să fie Ziua Mondială a Păcii; și astăzi noi celebrăm a 52-a, care are ca temă: Politica bună este în slujba păcii. Să nu ne gândim că politica este rezervată numai guvernanților: toți suntem responsabili ai vieții „cetății”, ai binelui comun; și politica este bună în măsura în care fiecare își face partea sa în slujba păcii. Să ne ajute în această angajare zilnică Sfânta Născătoare de Dumnezeu.
Aș vrea ca toți să o salutăm acum, spunând de trei ori: „Sfântă Născătoare de Dumnezeu”. Împreună: „Sfântă Născătoare de Dumnezeu”, „Sfântă Născătoare de Dumnezeu”, „Sfântă Născătoare de Dumnezeu”.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
În ziua de Crăciun am adresat Romei și lumii un mesaj de fraternitate. Astăzi îl reînnoiesc ca urare de pace și de prosperitate. Și să ne rugăm în fiecare zi pentru pace. Îi mulțumesc domnului președinte al Republicii Italiene pentru urările pe care mi le-a adresat aseară. Domnul să binecuvânteze slujirea sa înaltă și prețioasă adusă poporului italian.
Urările mele cordiale se îndreaptă în special spre voi, dragi romani și pelerini care astăzi sunteți aici în Piața San Pietro, atât de numeroși! Pare o canonizare aceasta! Salut participanții la manifestarea „Pace în toate ținuturile”, organizată de Comunitatea Sant’Egidio. Și aici vreau să exprim aprecierea mea și apropierea mea de nenumăratele inițiative de rugăciune și de angajare pentru pace care în această Zi se desfășoară în toate părțile lumii, promovate de comunitățile ecleziale; amintesc îndeosebi cea care a avut loc aseară, la Matera.
Prin mijlocirea Fecioarei Maria, Domnul să ne dea să fim artizani ai păcii – și aceasta începe acasă, în familie: artizani ai păcii – în fiecare zi din noul an. Și vă urez, încă o dată, un an bun și sfânt. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 180, Ultimul acces: 2019-05-21 06:40:28