Anunturi din Dieceza de Timisoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Anunțuri din Dieceza de Timișoara

[0000-01-01]
Dieceza de Timișoara
1. Centrul Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara organizează în perioada 16-18 noiembrie 2018 la Casa „Marienheim” din Timișoara, un curs de pregătire pentru tineri animatori (conducători de grup). La curs și-au anunțat participarea tineri din mai multe parohii ale Diecezei noastre.
2. În perioada 15-17 noiembrie 2018 la Budapesta se va organiza cel de-al XII-lea Congres Național de Cateheză, având ca temă principală Euharistia, aflându-se sub semnul pregătirii pentru Congresul Euharistic Internațional, care se va desfășura în perioada 13-20 septembrie 2020 la Budapesta. Din Dieceza de Timișoara va participa la acest eveniment pr. Zoltán Kocsik, director adjunct al Liceului Romano-Catolic „Gerhardinum”, pr. Csaba Miklós, paroh al parohiei romano-catolice din Mailat și Gabriela Burman, catehet la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara.
3. Federațiile „Caritas” ale Diecezelor romano-catolice respectiv ale Eparhiilor greco-catolice din România au organizat și în acest an evenimentul „Un milion de stele”. În Timișoara acțiunea se va desfășura în data de 15 noiembrie 2018 începând cu orele 18.00 în fața bisericii romano-catolice „Sf. Ecaterina” din Timișoara-Cetate. Anul acesta participanții vor aprinde o lumânare pentru a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai grave probleme sociale, anume abandonul școlar cauzat de sărăcie. Campania „Un milion de stele” este o inițiativă Caritas și se desfășoară în prezent în mai multe țări europene (Germania, Franța, Belgia, Luxemburg, Elveția) cu scopul de a oferi semne vizibile a spiritului solidarității creștine prin iluminarea locurilor și clădirilor reprezentative din cât mai multe orașe și comunități cu ajutorul lumânărilor.
4. Sâmbătă, 17 noiembrie 2018 la Centrul de tranzit și formare profesional㠄Kolping” din Caransebeș va avea loc Întâlnirea Națională a Familiilor Kolping. Întâlnirea va începe la ora 8.00 cu o Sfântă Liturghie în biserica romano-catolică din localitate, celebrantul principal fiind Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara.
5. În toamna anului 1898 la inițiativa Episcopului de Cenad, Iulius Glattfelder au sosit în Dieceza de Timișoara primii călugări ai Ordinului Salvatorian Societas Divini Salvatori (SDS), care s-au ocupat de pastorația credincioșilor din cartierul Mehala. Cu prilejul acestui jubileu de 120 de ani, sâmbătă, 17 noiembrie 2018 în biserica romano-catolică din Timișoara III – Elisabetin va avea loc o festivitate aniversară. Vespera festivă va fi celebrată de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara începând cu ora 16.00.
6. Continuând tradiția anilor precedenți, Federația „Caritas” a Diecezei de Timișoara va organiza și anul acesta în bisericile romano-catolice din Dieceza noastră colecta cu ocazia Solemnității „Sf. Elisabeta de Turingia”. Astfel, duminică, 18 noiembrie 2018 în cadrul Sfintelor Liturghii credincioșii pot sprijini prin sumele donate activitatea caritativă din Dieceza noastră, aceste sume fiind destinate în acest an pentru îngrijirea vârstnicilor și a bolnavilor. Episcopia Romano-Catolică de Timișoara adresează și pe această cale mulțumiri sincere față de toți donatorii, care prin sacrificiul lor exprimă adevărata solidaritate și spiritul de întrajutorare față de cei aflați în nevoi și suferință.
7. Cu prilejul sărbătorii „Sf. Elisabeta de Turingia”, luni, 19 noiembrie 2018, va avea loc hramul bisericii romano-catolice din Parța, filială a parohiei romano-catolice din Timișoara-Freidorf. Sfânta Liturghie va fi oficiată începând cu orele 13.00 de către Mons. László Wonerth, paroh de Timișoara-Freidorf.
8. Preoții și credincioșii din Dieceza de Becicherecu Mare (Zrenjanin) din Serbia sărbătoresc sâmbătă, 24 noiembrie 2018, jubileul de 150 de ani de la consacrarea Catedralei episcopale „Sf. Ioan Nepomuc”. Răspunzând invitației Excelenței Sale dr. László Német SVD, Episcop diecezan de Zrenjanin, la Sfânta Liturghie solemnă de mulțumire care va fi celebrată la ora 11.00 va participa Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara, Excelența Sa Martin Roos, Episcop emerit, și pr. Nikola Laus, cancelar episcopal. Până la primul război mondial Diecezele romano-catolice de Timișoara, Szeged-Csanád în Ungaria și Zrenianin în Serbia au format străvechea Dieceză de Cenad, întemeiată în anul 1030 prin Sfântul Ștefan rege al Ungariei.
9. În cadrul pregătirilor pentru Congresul Euharistic Internațional din 2020 de la Budapesta, Comisia de organizare a Congresului a lansat o invitație la Adorația Euharistică la nivel mondial pentru sâmbătă, 24 noiembrie 2018, ora 17.00. La acest eveniment s-au înregistrat ca participanți mai multe parohii ale Diecezei de Timișoara. Acele parohii, care doresc să se înregistreze, o pot face pe site-ul corpusdomini.iec2020.hu.
10. În data de 24 noiembrie 2018 se sărbătorește hramul bisericii romano-catolice din Timișoara-Cetate, consacrată în ziua Sărbătorii Sf. Ecaterina din Alexandria. Sfânta Liturghie solemnă va începe la orele 16.00. Răspunzând invitației adresate de către Mons. Johann Dirschl, Vicar general, parohul acestei biserici, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către pr. Zsolt Szilvágyi, Vicar episcopal pentru activitatea pastorală, paroh al parohiei romano-catolice din Timișoara-Iozefin.
11. În Catedrala „Sf. Gheorghe” din Timișoara (Dom) duminică, 25 noiembrie 2018, începând cu ora 10.00 va avea loc o Sfântă Liturghie de mulțumire celebrată de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoaram, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani al prof. dr. Walter Kindl, capelmaestru al Catedralei „Sf. Gheorghe” (Domul) din Timișoara. Predica va fi rostită de către Mons. Johann Dirschl, Vicar general, „Sf. Gheorghe” (Domul) din Timișoara. Predica va fi rostită de către Mons. Johann Dirschl, Vicar general.
12. În data de 25 noiembrie 2018, la ora 17.00 în biserica parohială Reșița I – Centru va avea loc o Sfântă Liturghie aniversară celebrată de către pr. Veniamin Pălie, paroh al bisericii „Maria Zăpezii”, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la hirotonirea întru preot. La această Sf. Liturghie de mulțumire va participa Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara.
13. Pentru a aminti lumii materialiste primordialitatea spiritualității, în anul 1925 Papa Pius al XI-lea a rânduit sărbătoarea „Cristos, Regele Universului”. Conform calendarului latin, această solemnitate este sărbătorită întotdeauna în ultima duminică a Anului Liturgic, anul acesta 25 noiembrie 2018. Astfel, începând cu 2 decembrie 2018, prima duminică de Advent va începe un nou an bisericesc.
14. Știri din Parohia Romano-Catolică din Timișoara-Iozefin
– Începând cu 4 noiembrie 2018, în biserica parohială romano-catolică din Timișoara-Iozefin în cadrul Sfintelor Liturghii de duminică se vor rosti predici tematice despre virtuțile cardinale după cum urmează: 4. XI. 2018 – Prudența; 11. XI. 2018. – Dreptatea; 18. XI. 2018 – Tăria; 25. XI. 2018 – Cumpătarea
– În data de 20 și 27 noiembrie respectiv 4 și 11 decembrie 2018 la orele 18.00 în sala de cateheză a parohiei romano-catolice din Timișoara-Iozefin vor avea loc cateheze pentru adulți în limba română despre Decalog. În cadrul acestor întâlniri prelegerile vor fi ținute de către pr. Zsolt Szilvágyi, Vicar episcopal pentru activitatea pastorală, pr. Tiberiu Szabó, responsabil diecezan pentru pastorația tineretului, și Tari M. Böbe soră Mariană Schönstatt.
– În sala de cateheză a Parohiei Romano-Catolice din Timișoara-Iozefin sâmbătă, 17 noiembrie 2018 începând cu ora 11.00 va avea loc o întâlnire pentru copii în limba maghiară, tema fiind: Când sunt puternic? Duminică, 18 noiembrie 2018 începând cu orele 11.30 va avea loc o Sf. Liturghie pentru tineret. În după-amiaza aceleași zile începând cu ora 18.00 va avea loc întâlnirea familiilor catolice de etnie română.
– Ziua mondială a săracilor a fost înființată de către Sf. Părinte Papa Francisc și a fost stabilită în cea de-a XXXIII-a duminică a timpului liturgic de peste an, dată care în 2018 se marchează pe 18 noiembrie. Cu acest prilej în perioada 12-25 noiembrie în parohia romano-catolică din Timișoara-Iozefin se organizează o colectă de alimente neperisabile, care vor fi donate casei de copii din Jimbolia a Fundației „Sfântul Francisc” din Deva, respectiv Azilului de noapte „Pater Jordan” din Timișoara.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 331, Ultimul acces: 2019-05-24 03:10:43