O Epifanie pentru noi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

O Epifanie pentru noi

[2007-01-04]
O Epifanie pentru noi
pr. Raniero Cantalamessa

În cei doi ani anteriori, Sărbătoarea de astăzi ne-a prezentat ocazia de a reflecta serios asupra lui Cristos, care se manifestă popoarelor prin Biserică. Prin urmare o Epifanie, o manifestare de respirație universală: pe de o parte Cristos, de cealaltă parte lumea, iar în mijloc drept semn Biserica. Anul acesta vom aborda un aspect mai intim și mai personal al sărbătorii referitor, să spunem așa, la microcosmosul, nu la macrocosmosul credinței: Cristos în noi, în inima noastră. Tema este aceasta: "Cristos se manifestă inimilor celor ce-L caută cu suflet curat și sincer". Aici ne va lămuri acel text luminos al Sfântului Paul care spune: "Dumnezeu, care a zis: "Să strălucească lumina din întuneric", el însuși a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos" (2Corinteni 4,6).

Nu este o temă străină de textele liturghiei de astăzi; dimpotrivă, este vorba de a pătrunde în miezul acestei sărbători. La începutul acestei liturghii ne-am rugat pentru ca Dumnezeu, care printr-o stea minunată a condus popoarele la Fiul lui Dumnezeu, prin credință să ne călăuzească și pe noi la a contempla măreția Slavei Sale. Este vorba despre a recupera semnificația autentică a episodului magilor: o lumină interioară și personală i-a condus la Betleem spre a fi solidari și tovarăși în căutarea aceluiași adevăr. La vederea stelei ei au avut o mare bucurie: evident, Acela pe care-L căutau îi îndruma în căutarea lor; era cu ei, chiar dacă nu recunoscut pe deplin. Sfântul Augustin spune: "Nu M-ați căuta dacă nu M-ați fi aflat".

Epifania pe care o sărbătorim în acest an este tocmai de acest fel: o Epifanie, adică o manifestare a lui Isus Cristos, ce are loc în inima noastră, care poate fi văzută cu ochii inimii, mai mult decât cu cei ai trupului sau chiar a minții. O atare Epifanie, spune Paul, se realizează când Dumnezeu aprinde inima noastră și face să lumineze în ea Slava Sa, asemenea Slavei lui Isus Cristos. Cu alte cuvinte, atunci când, printr-o misterioasă întâlnire dintre acțiunea lui Dumnezeu și libertatea noastră, se aprinde în noi o lumină, în care îl recunoaștem pe Isus Cristos; îl vedem în slava Sa divină, așa cum l-au văzut cei trei apostoli pe muntele Tabor, atunci când s-a schimbat la față. Numai că în cazul nostru totul se petrece în intimitatea credinței, prin certitudinea că ne aflăm alături de Isus, experimentând fără urmă de îndoială că El este adevărul, speranța și mântuirea; El și nimeni altul! O certitudine care nu vine de la noi, ci este suscitată de Duhul Sfânt: "Duhul Adevărului, care purcede la Tatăl, el va da mărturie despre mine".

Problema este ce anume ar trebui să facem pentru ca toate aceste lucruri să ni le însușim și noi? Cum să sărbătorim în duh și în adevăr, nu numai dintr-o simplă dorință veleitară, această epifanie a inimii? Mai întâi de toate trebuie început cu lucrările mici; acea faimoasă lumină, care se poate numi fervoare, bucurie sau credință, de multe ori se aprinde sau se stinge când ne așteptăm mai puțin. Trebuie să oferim Domnului ciuturile, chiar și goale, ori pline numai cu apă, pentru ca El să ne poată reda vinul Său... Alteori, un creștin de bunăvoință îl află pe Isus în inima lui numai pentru că a știut să-și impună o mică lipsă, ascultând de Evanghelie sau de conștiință, pentru că a început să se roage după atâta vreme, depășind o puternică repugnanță, pentru că a făcut un gest ascuns și dezinteresat, de dragoste față de aproapele, pentru că a avut curajul unei reconcilieri. Acestea sunt scântei, pe care noi le provocăm bucuroși, însă cu ele Dumnezeu poate aprinde un foc mare.

Această epifanie spirituală, care include toate momentele vieții, trebuie să își afle apogeul în Liturghie. Sfântul Ambrozie scrie: "O, Doamne, Isuse Cristoase, Tu mi te-ai arătat mie, față în față. Eu te-am întâlnit în Sfintele Sacramente!" A participa cu credință la un sacrament înseamnă a asista la o manifestare a lui Isus Cristos; aici în chip cu totul deosebit, slava lui Cristos strălucește în inimile noastre. Prin sacrament se actualizează ceea ce s-a actualizat prin întrupare: Dumnezeu se manifestă ascunzându-se. Trupul primit de către Cuvânt, atunci când s-a născut, a fost pentru El ca un văl: pe de o parte îi acoperea și îi ascundea divinitatea, iar pe de altă parte îi manifesta și îi făcea vizibilă prezența. Nici un om în această viață nu îl poate vedea pe Dumnezeu, așa cum este El, dar nici pe Cristos înviat așa cum este. Așa ceva se poate vedea numai în cerurile cele noi, după marea Epifanie care va urma morții.

De fapt, maiestatea lui Dumnezeu este de așa natură, încât nu poate fi văzută cu ochii trupului și a rămânea viu. Dumnezeu nu se poate manifesta altfel decât ascunzându-se. Același lucru se petrece și în sacramente, mai ales în sacramentul prin excelență, care este Euharistia. În întrupare, vălul era trupul omenesc; aici este pâinea și vinul: Isus ascuns pe care acum îl contemplu. Pâinea și vinul ascund ochilor noștri realitatea pe care o conțin, însă conțin realitatea pe care o ascund, de aceea ni-l fac prezent și accesibil nouă! Isus este prezent și vizibil în pâine și vin. Așa cum în templul din Ierusalim Sfânta Sfintelor era ascunsă după catapeteasmă, tot așa și aici. Nu avem un zid, ci un văl, care poate fi și chiar a fost înlăturat după moartea lui Isus: "Cristos a inaugurat o cale nouă pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică Trupul Său. Avem de-a face cu misterioasa putere a semnelor; tot ceea ce sugerează simbolurile, uimește și înflăcărează inima omului cu mai multă putere decât însuși adevărul lipsit de imagini, care vorbește numai minții omului și nu întregului om, trup și suflet. Sensibilitatea noastră de a trece de la realitatea concretă la realitatea spirituală, de pildă de la apă la Duhul Sfânt, de la pâine la Trupul lui Cristos, primește viață și se înflăcărează tot mai mult asemenea unei torțe în mișcare" (Sf. Augustin).

Așa ceva s-a întâmplat la Emaus: ucenicii, care nu-l cunoscuseră pe Isus nici după ce le explicase Scripturile, l-au recunoscut la frângerea pâinii. Acel gest simbolic și sacramental a tras vălul de pe ochii lor și l-au recunoscut pe Domnul. Prin urmare, Euharistia este o Epifanie a lui Cristos, chiar cea mai mare dintre toate epifaniile. Ea nu ni-l arată numai pe Isus cel pământesc, pe care l-au văzut magii, om între oameni, ci pe Isus mort și înviat, pe Isus Stăpânul glorios al universului. O lumină și o forță puternică se află în acele semne care nu sfârșesc niciodată să alimenteze întreaga viață a Bisericii, din trecut, din prezent și din viitor. Toată lumina aici își are focarul.

Dacă Biserica este semnul lui Cristos printre popoare, ea însăși este o epifanie, și pentru că are la loc de cinste Euharistia, adevăratul "rug arzând", ce arde dar nu se mistuie, un rug care luminează în mijlocul sărăciei omenești a Bisericii, ca un foc după cortină. Acest caracter epifanic al Euharistiei era trăit pe vremuri de Biserică într-o manieră forte; în acele vremi se credea în epifania cultuală a lui Cristos, adică în Cristos care se arată credincioșilor în desfășurarea cultului euharistic. Dar Euharistia nu este întotdeauna și pentru toți o Epifanie a lui Cristos; pentru mulți ea continuă a fi un conglomerat de gesturi moarte sau de lucruri care nu mai fac nici o impresie, ori pur și simplu doar o impresie estetică. Pentru ce? Lipsește ceva?... Da, lipsește credința! Lipsesc ochii pentru a vedea fața pe care o ascunde vălul! Steaua strălucea pe cerul Ierusalimului pentru toți, dar numai trei au fost norocoșii care au văzut-o. Sacramentele nu sunt rituri magice, care activează oricum și mereu, ci sunt ritualuri umane "pentru oameni", care vorbesc voinței, inimii și trupului omului, deci numai cine are urechi de auzit aude, și numai cine are ochi de văzut vede.

Îl recunoaște pe Isus în Euharistie numai acela care îl recunoaște în viață, numai cel ce îl întovărășește pe calea pe care îl cheamă, acela care îl cheamă în casa lui, cel ce nu-și reduce credința la o simplă haină pe care o îmbracă doar duminica, atunci când se duce la biserică, pentru ca, reîntors acasă, să o pună imediat la păstrare. La Euharistie trebuie să ajungem plini de dorință, pentru că numai așa se va produce ruptura vălului, și Îl vom putea recunoaște, și ni se vor înflăcăra inimile. Iată pentru ce am vorbit despre Epifania în viața cotidiană, mai înainte de a vorbi despre Epifania în cult; iată pentru ce am amintit rugăciunea, jertfa, dragostea, compătimirea, micile gesturi. Când există acest interes și această căutare a lui Isus, Euharistia nu dezamăgește niciodată; El este prezent nu numai pe altar, ci și în inimi.

Să punem la un loc toată credința, dorința și căința de care suntem capabili pentru ca această Euharistie pe care o celebrăm să fie într-adevăr o Epifanie a lui Cristos între noi și în fiecare dintre noi, pentru ca acel Dumnezeu care a spus la început: "Să strălucească lumina din întuneric", să binevoiască a face să lumineze și în inimile noastre slava divinității lui Cristos.

Sursa: www.ProFamilia.ro


Contor Accesări: 502, Ultimul acces: 2019-06-19 02:08:32