70 de ani de slujire la altarul lui Hristos pentru PF Parinte Patriarh Teoctist - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

70 de ani de slujire la altarul lui Hristos pentru PF Parinte Patriarh Teoctist

[2007-01-04]
Astazi, 4 ianuarie 2007, se implinesc 70 de ani de la hirotonirea intru ierodiacon a PF Parinte Patriarh Teoctist. Astfel, in data de 4 ianuarie 1937, la recomandarea conducerii Manastirii Bistrita, judetul Neamt, unde a devenit monah, Mitropolitul Pimen al Moldovei a aprobat hirotonia monahului Teoctist in treapta de ierodiacon, pe seama Manastirii Bistrita. Slujba religioasa a fost oficiata la Biserica Precista din Roman, de catre PS Ilarion Mircea Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. In cadrul unui interviu acordat postului de radio Trinitas in data de 7 septembrie 2005, PF Parinte Patriarh Teoctist a mentionat, printre altele, urmatoarele: "Pentru mine, hirotonia, si ca diacon si ca preot, a fost un act spiritual, dar intrupat in viata si carnea vietii mele, in trupul meu, si pe care l-am trait cu mare intensitate. Atunci, staretul de la Manastirea Bistrita mi-a dat recomandare catre episcopul Ilarion Bacauanul de la Roman ca sa ma hirotonesc. M-am prezentat dupa datina, si apoi am mers la biserica, in dimineata zilei, PS Sa fiind insotit de directorul Seminarului, pr. Vlad, care mi-a ramas un fel de duhovnic si de prieten al meu pana cand a murit".

PF Sa s-a remarcat ca un teolog de seama, pastrator al traditiei si invataturii stramosesti ale Bisericii Ortodoxe Romane, dar si ca un militant recunoscut pentru unitatea crestinilor. Cu acest prilej, PF Parinte Patriarh Teoctist a asistat la Sf. Liturghie oficiata in Catedrala patriarhala din Bucuresti, dupa care a participat la oficierea unei slujbe de multumire, urmata de un moment aniversar.
Intru multi si fericiti ani, Prea Fericite Parinte Patriarh Teoctist!

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 821, Ultimul acces: 2021-04-15 23:55:25