IPS Iosif despre societatea secularizata: Foarte greu poti sa mai spui astazi ca esti crestin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

IPS Iosif despre societatea secularizată: Foarte greu poți să mai spui astăzi că ești creștin

[2018-01-09]
de Gheorghe Anghel

În omilia rostită cu prilejul Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a abordat mai multe subiecte actuale, precum secularizarea și greutățile prin care trec creștinii în prezent. „Foarte greu poți să mai spui astăzi că ești creștin”, a spus Înaltpreasfinția Sa. Însă, îndemnul ierarhului pentru cei prezenți a fost să nu facă compromisuri și să își mărturisească credința în orice context.
„Vedem că în Apus, și nu numai, nimeni nu mai suportă nimeni numele de creștin. Dar să nu ne mirăm, să nu credem că este numai o lucrare omenească, este și o lucrare diavolească”, a afirmat ierarhul în Catedrala Mitropolitană din Paris.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a tras un semnal de alarmă evidențiind că atitudinea unora dintre creștini față de credința lor nu mai este așa cum ar trebui. Făcând referire la Taina Botezului, el a amintit că în vechime când se boteza cineva, toată comunitatea ținea post și se pregătea împreună cu catehumenul. „Astăzi”, a spus ierarhul, „dacă îi chemi pe părinți la cateheză și le spui să postească, să se spovedească să intre în taina aceasta a vieții noi în care intră copilul care se botează întreabă: Ce este aceea?”
Secularizarea este unul din aspectele care au cauzat această schimbare. Mitropolitul Iosif a remarcat că mulți dintre noi „nu mai ținem seama de Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi”, și sunt sute de mii de creștini care nu mai știu ce înseamnă credința lor.
De asemenea, Ierarhul a vorbit despre sărbătoarea Botezului Domnului și a afirmat că în râul Iordanului, Hristos ia asupra lui păcatul nostru. „El coboară în Iordan ca într-un mormânt din care iese dăruindu-ne viața, anticipând oarecum moartea și învierea, iese dându-ne viață cu Duhul Sfânt și cu glasul Tatălui, descoperindu-ne Taina Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul, și Duhul Sfânt”, a spus IPS Iosif.
Această sărbătoare nu se numește numai Bobotează sau Botezul Domnului, ci se numește și Teofanie sau arătarea lui Dumnezeu, Epifania Preasfintei Treimi pentru că se descoperă nouă Taina Preasfintei Treimi.
Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale i-a îndemnat pe credincioși să ia Agheasmă mare ca să le „tămăduiască Dumnezeu bolile sufletești și trupești”, însă a explicat că este nevoie și de credință, deoarece Tată Ceresc „nu va vindeca bolile fără efort din partea noastră, fără credința noastră”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1282, Ultimul acces: 2024-04-13 23:29:35