Preasfințitul Părinte Petroniu își serbează onomastica[2024-09-04]de Ștefana TotorceaPreasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, își cinstește miercuri ocrotitorul, pe Sfântul Mucenic Petroniu. Episcopul Sălajului s-a născut în 30 noiembrie 1965 la Târgu Mureș, fiind al optulea dintre cei nouă copii ai familiei Traian și Fira Florea. La botez a primit numele de Petru. Între 1983 și 1988 a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, apoi a fost admis la Institutul Teologic Ortodox din Sibiu (1988). În perioada 1988-1989, și-a satisfăcut stagiul militar obligatoriu, conform legii de atunci, într-o unitate militară din Lugoj, județul Timiș. Primul an de facultate l-a urmat la Sibiu, apoi, în 1990, s-a transferat la recent înființata Facultate de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1993, cu teza de licență Moise la interferența realității istorice și a reflecțiilor patristice. A obținut nota 10 la examenul de Licență și a avut media generală 9,67 pentru toți cei patru ani de facultate. În anul universitar 1993-1994, a urmat cursuri de greacă modernă la Universitatea Aristotel din Tesalonic, Grecia, pe care le-a absolvit cu calificativul excepțional. A urmat cursurile de doctorat la aceeași facultate, unde, în 1998, și-a susținut doctoratul cu teza Literatura patrologică românească în secolul XX, obținând calificativul: excepțional. Diploma de doctor în Teologie acordată de Universitatea Aristotel din Tesalonic i-a fost echivalată în 2001 de Ministerul Educației Naționale din România. În 10 aprilie 1999, a fost hirotonit diacon, iar în noaptea Sfintelor Paști din 11 aprilie 1999 a fost hirotonit preot celibatar pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Alba-Iulia. În 4 iunie 2000, a primit rangul de iconom stavrofor. Arhiepiscopul Andrei de Alba Iulia, viitorul Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-a tuns în monahism în 27 iunie 2000, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, care are regim de mănăstire. Tot atunci a primit un nou nume și un nou sfânt ocrotitor: Petroniu. În aceeași zi, a fost ridicat la rangul de protosinghel. În sesiunea de lucru din 12 septembrie 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, iar în 14 septembrie 2000 Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit arhimandrit. În 1 octombrie 2000 a fost instalat arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei. Hirotonia a avut loc în Biserica cu lună din Oradea. Între 2001 și 2007 s-a ocupat de lucrările de construcție la Catedrala Episcopală din Oradea și de renovarea Centrului Eparhial, iar între anii 2002 și 2005 a predat cursuri de Formare duhovnicească la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea. În 2007, a identificat și dobândit, la Zalău, un sediu provizoriu pentru Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, pe care l-a amenajat în 2008. În 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop titular al Episcopiei Sălajului, iar în 13 aprilie același an a fost întronizat episcop la Catedrala Înălțarea Domnului din Zalău. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4, Ultimul acces: 2024-09-09 03:43:37
|
Timp total: 0,09s...
[]:1