Ziua mondiala impotriva traficului de persoane - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Ziua mondială împotriva traficului de persoane

[2024-07-30]
de Alexandru Boboc

Ziua mondială împotriva traficului de persoane este serbată în data de 30 iulie, fiind instituită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 2013.
Traficul de persoane este o infracțiune gravă și o încălcare gravă a drepturilor omului. În fiecare an, mii de bărbați, femei și copii cad în mâinile traficanților, în propriile țări și în străinătate. Aproape fiecare țară din lume este afectată de trafic, fie ca țară de origine, de tranzit sau de destinație pentru victime, notează pe Agerpres.
În România există o structură a Ministerului Afacerilor Interne care luptă împotriva traficului de persoane.
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) se preocupă constant pentru creșterea gradului de informare, conștientizare și sensibilizare a publicului, în cursul anului 2023 fiind organizate aproximativ 1.700 de activități preventive cu peste 120.000 de beneficiari direcți.
În cadrul demersurilor preventive, au fost implementate și campanii de prevenire a traficului de minori, un exemplu în acest sens fiind reprezentat de campania național㠄Siguranța ta nu e o joacă!”, derulată în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului.
Totodată, în această perioadă ANITP desfășoară campania național㠄Distracție în siguranță!”, cu scopul de a informa adolescenții și tinerii prezenți la evenimente publice de mare anvergură (ex. festivaluri de muzică, festivaluri de film, activități sportive), despre implicațiile traficului de persoane și modalitățile de evitare a potențialelor riscuri.
În anul 2023, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a lansat campania „Drumul spre libertate”, o inițiativă care urmărește creșterea gradului de conștientizare a populației vulnerabile cu privire la cele mai utilizate metode de recrutare folosite de traficanții de persoane.
Patriarhia Română este partener ANITP în Campania națională de prevenire a traficului de persoane „Uniți, oferim libertate! Exploatarea asuprește suflete și distruge destine”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 137, Ultimul acces: 2025-03-19 11:45:59