Papa a marcat 50 de ani de la asasinarea martirului săracilor[2024-05-14]foto: Vatican MediaPe 11 mai 1974, preotul argentinian Carlos Múgica, cunoscut sub numele de martirul săracilor, a fost împușcat mortal după Liturghia de seară de la parohia San Francisco Solano din cartierul Villa Luro din Buenos Aires. El este amintit în special pentru devotamentul său față de săraci. Printre cei care îi celebrează viața la 50 de ani de la moartea sa se numără și Papa Francisc, care a trimis o scrisoare pentru a marca această comemorare. Prin mesajul trimis, citit de Arhiepiscopul de Buenos Aires, Mons. Jorge Ignacio García Cuerva, Papa Francisc i-a salutat pe toți cei care s-au adunat pentru comemorare, la Liturghia de încheiere a Săptămânii Múgica, pe 12 mai, la Buenos Aires. Ca în fiecare sărbătoare a Bisericii care este mult mai mult decât o comemorare istorică există o ocazie de a reînnoi prezența fraternă și dedicată în mijlocul celor care poartă cruci grele, a spus Sfântul Părinte, încurajându-i pe toți să continue să se dedice trup și suflet alături de cei care suferă de sărăcie. Pontiful a subliniat că mărturia pr. Carlos ne învață să nu ne lăsăm antrenați de colonizarea ideologică, nici de cultura indiferenței. Să îi cerem Domnului ca principiile doctrinei sociale a Bisericii să dea roade în comunitățile noastre și, prin ele, în întreaga viață socială, a adăugat el. I-a invitat, de asemenea, pe credincioși să caute locuri de integrare, renunțând la descalificarea celuilalt și a cerut ca ruptura să ia sfârșit, nu prin tăcere și complicitate, ci privind în ochii celuilalt, recunoscând erorile și eradicând excluderea. Pr. Múgica a făcut parte din echipa de pionieri a preoților ce s-au ocupat de mahalalele din Buenos Aires și a fost asociat și cu Mișcarea Preoților pentru Lumea a Treia. Născut la 7 octombrie 1930 în cartierul Recoleta, a devenit primul preot din cartierul de mahala, cunoscut pe atunci pur și simplu sub denumirea de 31 în timpul dictaturii militare. Ani mai târziu, guvernul din Buenos Aires l-a onorat în mod oficial, numind așezarea cu numele său. Acțiunile pr. Múgica au fost în răspuns la activismul politic al mișcărilor peroniste de stânga după lovitura de stat din 1955 care a înlăturat guvernul președintelui Juan Domingo Perón, obligându-l pe acesta să plece în exil. Moartea pr. Múgica a avut drept cauză tensiunile din cadrul mișcărilor peroniste. În ciuda faptului că respingea violența politică, a fost împușcat mortal în fața bisericii la 11 mai, în urmă cu cincizeci de ani. Înmormântarea sa a atras 20 de mii de persoane, subliniind importanța sa pentru mișcările politice și pentru comunitatea locală. La 25 de ani de la martiriul său, Cardinalul și Arhiepiscopul de atunci al Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio, a participat la Liturghia pentru pr. Múgica la parohia San Francisco Solano și a aprobat transferul rămășițelor preotului în parohia Cristo Obrero pe care acesta o fondase în Villa Retiro. Mons. Jorge Mario Bergoglio îl cunoștea puțin pe Múgica, întâlnindu-l de câteva ori în timpul cursurilor de teologie de la Universidad del Salvador din Buenos Aires. Cu toate acestea, ca Arhiepiscop de Buenos Aires, la 9 aprilie 1999, a prezidat ceremonia de mutare a rămășițelor pământești ale pr. Múgica în capela din Villa Retiro, unde acesta a slujit o mare parte din preoția sa. Cu acea ocazie, Mons. Bergoglio, acum Papa Francisc, s-a rugat pentru pr. Múgica, condamnându-i pe agresorii săi fizici, pe cei care i-au plănuit moartea și complicitatea societății prin tăcere. De asemenea, a recunoscut că Biserica nu a denunțat asasinarea pr. Múgica din cauza lipsei de curaj. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 103, Ultimul acces: 2025-02-11 13:21:42
|
Timp total: 0,17s...
[1]:1