Episcopul Macarie a moderat intalnirea online a preoteselor din Europa de Nord - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Episcopul Macarie a moderat întâlnirea online a preoteselor din Europa de Nord

[2024-03-28]
de Ștefana Totorcea

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a organizat miercuri o întâlnire duhovnicească online moderată de Părintele Episcop Macarie, la care au participat preotese românce din întreaga Scandinavie.
Evenimentul, intitulat „Provocări și oportunități pentru misiunea preoteselor ortodoxe în Diaspora”, a fost programat în ziua de pomenire a Sfintei Mucenițe Maxima, prezbitera daco-romană, soția Sfântului Sfințit Mucenic Montanus Preotul. Sfânta a fost aleasă ca ocrotitoare a Asociației Preoteselor din Episcopia Europei de Nord.
Participantele au discutat provocările și oportunitățile cu care se confruntă în misiunea lor în diaspora alături de soții lor preoți.
De asemenea, doamnele preotese au prezentat și discutat activitățile educative și duhovnicești dedicate copiilor și tinerilor din parohii.
Aceste momente de împărtășire au scopul de a încuraja activitățile de tineret și de a păstra și cultiva identitatea ortodoxă în contextul multicultural al diasporei.
Întâlnirea a făcut parte dintr-un demers pastoral menit să încurajeze dialogul și schimbul de experiențe între preotesele din eparhie, să sublinieze necesitatea unei viziuni comune pentru misiunea în rândul tinerilor, precum și importanța solidarității și a colaborării strânse între parohii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 123, Ultimul acces: 2025-02-05 03:38:44