Fauritorii Unirii Basarabiei cu Romania, comemorati la Manastirea Cernica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Făuritorii Unirii Basarabiei cu România, comemorați la Mănăstirea Cernica

[2024-03-28]
de Andrei Ursulean

Reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova în România și ai Organizației Studenților Basarabeni din București i-au comemorat duminică pe făuritorii Unirii Basarabiei cu România la Mănăstirea Cernica.
La eveniment a participat și Excelența Sa Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova în România.
În cadrul manifestării a fost ținut un moment de reculegere și au fost depuse flori la mormintele celor care au contribuit la evenimentul istoric din 27 martie 1918, printre care Mitropolitul Gurie Grosu al Basarabiei, Pantelimon Halippa și Ion Pelivan.
Totodată, Asociația Tradiția Militară a desfășurat un ceremonial militar, care a inclus intonarea Imnului Eroilor și onorul militar.
„Am reafirmat cu mândrie și certitudine legăturile noastre strânse, înrădăcinate în istoria și tradițiile noastre comune”, au transmis reprezentanții Organizației Studenților Basarabeni din București.
În data de 27 martie s-au împlinit 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România, ca urmare a evenimentelor din decursul Primului Război Mondial.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 153, Ultimul acces: 2025-01-17 07:11:41