In Joia Sfanta, Papa Francisc le cere preotilor sa planga pentru pacatele lor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

În Joia Sfântă, Papa Francisc le cere preoților să plângă pentru păcatele lor

[2024-03-28]
foto: Vatican Media
În Joia Sfântă, Papa Francisc a prezidat Liturghia Crismei, în cadrul căreia peste 1.880 de preoți, Episcopi și Cardinali și-au reînnoit promisiunile făcute la hirotonirea lor. Sfântul Părinte i-a încurajat pe preoți să își întoarcă privirea spre Domnul răstignit și să plângă asupra păcatelor lor în semn de căință, spunând că lacrimile pot „purifica și vindeca inima”. „Odată ce ne recunoaștem păcatul, inimile noastre pot fi deschise la lucrarea Duhului Sfânt, sursa de apă vie care izvorăște în noi și ne aduce lacrimi în ochi”, a spus el astăzi, 28 martie. „Domnul caută, mai ales în cei care îi sunt consacrați, bărbați și femei care plâng pentru păcatele Bisericii și ale lumii și devin mijlocitori în numele tuturor”, a adăugat el.

Cardinalii, Episcopii și preoții care locuiesc la Roma au concelebrat Sfânta Liturghie împreună cu Papa în Bazilica San Pietro. Joia Sfântă marchează instituirea Euharistiei și instituirea Sacramentului Preoției la Cina cea de Taină. Pontiful va prezida, de asemenea, o Liturghie a Cinei Domnului joi seara la o închisoare de femei din Roma. Papa, în vârstă de 87 de ani, a sosit joi dimineață în Bazilica San Pietro într-un scaun cu rotile. Înainte de a rosti omilia de peste 20 de minute, a luat o înghițitură de apă și și-a pus ochelarii de citit. Sfântul Părinte a reflectat în omilia sa asupra lacrimilor lui Petru după ce s-a lepădat de trei ori de Domnul, așa cum este consemnat în Evanghelia după Luca: „Petru și-a adus aminte de cuvântul Domnului… și a ieșit și a plâns cu amar”. „Dragi frați preoți, vindecarea inimii lui Petru, vindecarea apostolului, vindecarea păstorului, s-a produs atunci când, îndurerat și căit, s-a lăsat iertat de Isus. Această vindecare a avut loc în mijlocul lacrimilor, al plânsului amar și al durerii care duce la reînnoirea iubirii”, a spus el.
Papa Francisc a spus că a vrut să le vorbească preoților despre importanța „străpungerii” – o conștientizare a vinovăției datorate păcatului – care, a recunoscut el, este un termen „oarecum demodat” și „un aspect al vieții spirituale care a fost oarecum neglijat, dar care rămâne esențial”. A adăugat că străpungerea „nu este un sentiment de vinovăție care ne face să fim descurajați sau obsedați de nevrednicia noastră, ci o ‘înțepătur㒠benefică, ce purifică și vindecă inima”. „Străpungerea cere efort, dar conferă pace. Ea nu este o sursă de anxietate, ci de vindecare pentru suflet, deoarece acționează ca un balsam pe rănile păcatului, pregătindu-ne să primim mângâierea medicului ceresc, care transform㠑inima zdrobită și căit㒔, a spus Pontiful. A continuat susținând că prin străpungere „tendința naturală de a fi indulgent cu noi înșine și inflexibil cu ceilalți este răsturnată și, prin harul lui Dumnezeu, devenim severi cu noi înșine și milostivi față de ceilalți”.
„A plânge pentru noi înșine… înseamnă să ne căim serios pentru că îl întristăm pe Dumnezeu prin păcatele noastre… Înseamnă să privim în interiorul nostru și să ne căim de nerecunoștința și de inconștiența noastră, și să recunoaștem cu durere duplicitatea, necinstea și ipocrizia noastr㠖 ipocrizia clericală, dragi frați, acea ipocrizie în care alunecăm atât de mult – feriți-vă de ipocrizia clericală”, a spus Papa Francisc. „Cât de mult avem nevoie să ne eliberăm de asprime și de reproșuri, de egoism și de ambiție, de rigiditate și de frustrare, pentru a ne încredința complet lui Dumnezeu și pentru a găsi în El calmul care ne protejează de furtunile care se dezlănțuie în jurul nostru”, a adăugat Sfântul Părinte. „Să ne rugăm, să mijlocim și să vărsăm lacrimi pentru ceilalți; în acest fel, îi vom permite Domnului să facă minunile Sale. Și să nu ne temem, pentru că El ne va surprinde cu siguranță.” În timpul Liturghiei Crismei de la Vatican, Pontiful, ca Episcop al Romei, a binecuvântat uleiul bolnavilor, uleiul catehumenilor și uleiul crismei, care vor fi folosite în Dieceză pe parcursul anului viitor. Cardinalul Angelo De Donatis a fost celebrantul la altar. Uleiurile au fost duse în procesiune până la altarul principal, în urne mari de argint, în timp ce imnurile corului Capelei Sixtine umpleau Bazilica.
Papa Francisc s-a rugat peste uleiul bolnavilor: „O, Doamne, Tată al oricărei mângâieri, care prin Fiul Tău ai vrut să vindeci infirmitățile bolnavilor, ascultă cu bunăvoință această rugăciune a credinței: trimite din ceruri, ne rugăm, Duhul Tău cel Sfânt, Paracletul, asupra materiei bogate a acestui ulei, pe care ai binevoit să îl faci să iasă din copaci verzi și viguroși pentru a ne reface trupurile, astfel încât, prin sfânta Ta binecuvântare, acest ulei să fie pentru oricine este uns cu el o protecție pentru trup, minte și spirit, pentru a îndepărta orice durere, orice infirmitate și orice boală”. Uleiul binecuvântat va fi folosit pentru ungerea bolnavilor din Roma pe tot parcursul anului. Pontiful le-a mulțumit preoților reuniți în Bazilica San Pietro pentru tot ceea ce fac pentru a aduce „miracolul milostivirii lui Dumnezeu” în lumea de astăzi. „Dragi preoți, vă mulțumesc pentru inimile voastre deschise și docile; vă mulțumesc pentru munca voastră și vă mulțumesc pentru lacrimile voastre; vă mulțumesc pentru că aduceți miracolul milostivirii… îl aduceți pe Dumnezeu fraților și surorilor din timpul nostru”, a spus el. „Dragi preoți, Domnul să vă mângâie, să vă întărească și să vă răsplătească.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 28, Ultimul acces: 2024-04-18 07:57:17