Palatul Parlamentului va fi iluminat in rosu de Ziua Europeana a Numarului de Urgenta 112 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Palatul Parlamentului va fi iluminat în roșu de Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112

[2024-02-09]
de Iustin Gheorghe

Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată duminică în roșu, pentru a marca Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 și împlinirea a 20 de ani de la operaționalizarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență în România.
Luminile vor fi aprinse după ora 18:00.
„Camera Deputaților se implică, astfel, în eforturile de sensibilizare a opiniei publice, respectiv de atragere a atenției cetățenilor asupra apelării responsabile a numărului 112, alăturându-se campaniei de informare și responsabilizare socială desfășurate în acest sens de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), în calitate de administrator al Sistemului național unic pentru apeluri de urgență”, menționează Direcția comunicare și relații publice într-un comunicat, remis Basilica.ro.
Potrivit unui studiu, în anul 2023, operatorii Serviciului de Telecomunicații Speciale au răspuns la peste 10,4 milioane de apeluri la numărul de urgență 112, dintre care 53,82% au fost urgențe reale, iar 46,18% au reprezentat non-urgențe.
În acest context, este esențial ca populația să conștientizeze că orice apel la 112 care nu reprezintă efectiv o urgență înseamnă timp prețios pierdut în defavoarea urgențelor reale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 36, Ultimul acces: 2024-02-22 22:32:07