Capitala: Hram la biserica Parintilor dumnezeiesti care au participat la o „taina unica si cu efecte vesnice” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Capitală: Hram la biserica Părinților dumnezeiești care au participat la o „taină unică și cu efecte veșnice”

[2021-09-09]
de Sorin Ionițe

Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a slujit joi la hramul bisericii bucureștene închinate Sfinților Ioachim și Ana, în Parohia Oborul Vechi.
În predica rostită, ierarhul a subliniat că dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana au trăit într-o „stare de virtute înaltă”, care a atras dragostea și binecuvântarea lui Dumnezeu și i‑a făcut să fie împreună‑lucrători la taina cea mare a mântuirii neamului omenesc.
„O lucrare ca aceasta este cu totul minunată. Puțini oameni s‑au putut ridica la înălțimea aceasta de a fi aleși de Dumnezeu să fie împreună‑lucrători la o taină atât de mare și minunată. O taină unică și cu efecte veșnice în istoria umanității și în devenirea omului după voia lui Dumnezeu”.
Făcând referire la textul evanghelic al sărbătorii (Luca 18:16-21), pericopă ce subliniază că făclia nu trebuie acoperită ci se pune în sfeșnic, ierarhul a spus c㠄Sfinții Ioachim și Ana au fost cu adevărat o lumină în sfeșnic”.
„Nu numai că erau foarte credincioși, ci și foarte vrednici și râvnitori, împlinitori ai voii lui Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa amintind că dumnezeieștii Părinți au păstrat permanent legătura cu Dumnezeu atât prin rugăciune stăruitoare, cât și prin dărnicie față de biserica Legii Vechi dar și prin multă milostenie față de cei săraci.
De hram, la Biserica „Sf. Ioachim și Ana” – Oborul Vechi a fost adusă spre cinstire icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca Nouă, județul Giurgiu. Icoana a sosit miercuri seară, momentul fiind marcat printr-o procesiune, relatează Ziarul Lumina.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca Nouă este o icoană simplă, pic­tată de un meșter anonim, la început de secol 20. Icoana a supraviețuit bom­bar­da­men­telor din al Doilea Război Mondial care aproape au distrus biserica veche de lemn în care era păstrată.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 62, Ultimul acces: 2021-09-27 15:15:08