Administrarea Mirului in parohia din Gura Humorului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Administrarea Mirului în parohia din Gura Humorului

[2021-09-09]
Comunitatea catolică din Gura Humorului și în special cei 18 tineri din localitate care s-au pregătit pentru primirea Sfântului Mir l-au așteptat cu mare nerăbdare pe Episcopul de Iași, Mons. Iosif Păuleț, care să confere Sacramentul Confirmațiunii, duminică, 5 septembrie 2021. Ajuns la biserica „Preasfânta Treime”, Preasfințitul Iosif i-a salutat pe credincioșii adunați și, după binecuvântarea sa, cu toții au cântat din toată inima „Bine ați venit”.

În alai de sărbătoare cu toții am intrat în biserică și însoțiți de cântarea „Iată, Marele Preot” a început Sfânta Liturghie. După cuvântul de bun venit al parohului, Preasfințitul Iosif a prezidat Sfânta Liturghie, iar în cadrul predicii a accentuat importanța pe care Duhul Sfânt în viața fiecărui credincios. Dialogul pe care l-a purtat cu cei 18 tineri care erau dornici de a primi Sacramentul Mirului l-a ajutat pe Episcop să înțeleagă că ei sunt pregătiți și au înțeles care este semnificația acestui pas în viața lor și a celor care îi înconjoară.
La sfârșitul frumoasei celebrări a fost un cuvânt de mulțumire din partea părintelui paroh, dar și un reprezentant din partea celor 18 tineri a mulțumit Preasfințitului și tuturor celor care i-au ajutat pe acest drum de pregătire ca să primească Mirul, Confirmațiunea, să îl primească pe Duhul Sfânt cu cele șapte daruri ale Sale. Episcopul i-a îndemnat pe toți să îi rămână fideli lui Dumnezeu și să trăiască din plin roadele darurilor Duhului Sfânt. (pr. Valentin Cochior pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 68, Ultimul acces: 2021-09-27 15:15:16