De 2000 de ani, Hristos lumineaza lumea si ii cheama pe cei care vor sa Il urmeze, spune Episcopul Australiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

De 2000 de ani, Hristos luminează lumea și îi cheamă pe cei care vor să Îl urmeze, spune Episcopul Australiei

[2021-05-01]
de Ștefana Totorcea

Preasfințitul Părinte Mihail al Australiei și Noii Zeelande îi cheamă pe români, oriunde s-ar afla, să participe la viața liturgică a Bisericii, pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. De peste 2000 de ani Domnul Hristos luminează lumea și îi cheamă pe cei care vor să Îl urmeze, scrie el.
„Preocupări cotidiene, interese trecătoare și motivații diverse sunt aduse pentru a justifica lipsa de la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie”, notează ierarhul în scrisoarea pastorală de Sfintele Paști din acest an.
„Să nu uităm însă că timpul vieții pământești ne este dat ca să trăim în legătură cu Creatorul și cu semenii noștri, să ne bucurăm de darurile pe care le-am primit de la El și să le înmulțim prin dragostea arătată Domnului și celor de lângă noi”, adaugă el.
„Hristos Domnul ne așteaptă pe fiecare dintre noi ca să Îl urmăm. El nu silește pe nimeni, dar respectând libertatea omului, ne îndeamnă: «Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie» (Mt.16,24)”, precizează ierarhul.
„Sărbătoarea Învierii Domnului Hristos este Praznicul cel mare al Bisericii, Sărbătoarea sărbătorilor, ziua cea mult așteptată de toată făptura care pierduse după căderea protopărinților în păcat, bucuria, pacea și lumina primordială, când omul trăia în comuniune cu Dumnezeu, subliniază Preasfințitul Părinte Mihail.
„Să fim încredințați că El știe nevoile noastre, frământările, căutările și durerile noastre. În același timp, să fim încredințați că El este aproape și așteaptă să deschidem ușa inimii noastre ca să intre, să ne curățească de păcate și să ne arate calea spre Împărăția lui Dumnezeu.”
Episcopul Australiei și Noii Zeelande mai vorbește în pastorala sa și despre Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul.
„Biserica Ortodoxă Română dorește să sublinieze învățătura creștină despre sufletele celor trecuți în veșnicie, îndemnând ca fiecare să cerceteze locul de veci al părinților și bunicilor, să îngrijească mormintele lor, să nu folosească incinerarea celor decedați și să se roage pentru odihna sufletelor lor”, scrie el.
„Prin îngrijirea mormintelor și prin înfrumusețarea lor, prin ridicarea monumentelor funerare creștine arătăm dragostea și respectul nostru pentru înaintași și în același timp dăm valoare liturgică și culturală cimitirelor în care își dorm somnul de veci rudeniile noastre, care așteaptă și aceștia să învieze din morți spre viața cea veșnică.”
Ierarhul amintește că dintr-un mormânt a izvorât Lumina, astfel încât noi, creștinii, mărturisim că viața este mai tare decât moartea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 37, Ultimul acces: 2021-05-15 08:13:13