PS Timotei despre lectia vamesului: Cand nu suntem multumiti cu starea noastra e semn ca suntem pe drumul cel bun - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

PS Timotei despre lecția vameșului: Când nu suntem mulțumiți cu starea noastră e semn că suntem pe drumul cel bun

[2021-02-21]
de Ștefana Totorcea

„Când nu suntem mulțumiți cu starea în care ne aflăm e un semn că ne aflăm pe drumul cel bun”, a afirmat duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. „Este drumul pe care îl propune Biserica în perioada Triodului, pe care o începem cu Duminica vameșului și a fariseului. Este un drum pe care va trebui să călătorim cu toată inima.”
„Aceasta este varianta, propunerea Bisericii, pe care, dacă cineva va merge, va ajunge în cer”, a subliniat Preasfinția Sa. „Dar până acolo să ne însoțim de gândul smerit, de smerita cugetare și de smerenia că nu suntem decât niște slugi netrebnice”, a adăugat ierarhul în omilia rostită la Catedrala Patriarhală.
„Când îi închinăm lui Dumnezeu gândurile noastre, nu va trebui niciodată să îi prezentăm ceea ce am făcut bun”, a explicat el. „Și, chiar dacă facem ceva vreodată, vreun gest, vreo zi de post, vreo faptă bună, indiferent care ar fi ea, nu am făcut decât ceea ce eram datori să împlinim.”
Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor l-a citat pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care spunea că smerenia îl face pe om înger atunci când ea lucrează în viața lui.
„Omul mândru, ne spune dumnezeiescul arhipăstor al Constantinopolului, îi cunoaște pe alții, dar niciodată nu se cunoaște pe sine. Omul mândru îi arată pe alții, dar se ascunde pe sine. Omul mândru îi disprețuiește pe ceilalți, dar se cinstește întotdeauna pe sine, se bizuie pe sine.”
În schimb, spunea tot Sfântul Ioan Gură de Aur, mândria stinge lumina tuturor virtuților.
„Pot exista în viața oamenilor virtuți, fapte bune, uneori ani îndelungați, dar mândria, trufia, această slavă deșartă le poate pierde într-o clipă”, a spus ierarhul.
„Întâlnim și în lumea de astăzi oameni care vorbesc doar despre ei, oameni care, deși au primit daruri multe de la Dumnezeu, nu recunosc darurile altora. Și noi, de cele mai multe ori, suntem în aceeași postură. Suntem preocupați doar de propria noastră imagine, iar pe cei de lângă noi îi disprețuim.”
„Când întâlnim oameni asemenea vameșului este darul lui Dumnezeu pentru noi, pentru Biserică, pentru societate: oameni care își evaluează corect propriile lor neputințe, oameni care recunosc că atât pot, oamenii care, deși știu că au greșit înaintea lui Dumnezeu, doresc să pună început bun.”
Astfel, „un vameș, disprețuit în timpul său, devine exemplu de pocăință pentru noi, care nu reușim să ne ridicăm la înălțimea unei asemenea smerenii”, a mai precizat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
„Să ne ajute Dumnezeu ca smerenia fiecăruia dintre noi să aprindă lumina virtuților. Să ne ajute Dumnezeu să călătorim dimpreună cu vameșul ocolind întotdeauna gândurile trufașe ale fariseului, pentru a auzi și noi într-o zi, cum a auzit vameșul, că «acesta s-a întors mai îndreptat la casa lui»”, a încheiat el.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 19, Ultimul acces: 2021-02-28 23:40:13