Hramul manastirii Sfanta Cruce din Mintiu Gherlii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Hramul mănăstirii Sfânta Cruce din Mintiu Gherlii

[2020-09-15]
15.09.2020, Cluj (Catholica) - Sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci”, celebrată de Biserică luni 14 septembrie 2020, a fost ocazie, ca în fiecare an, a venerării Crucii Domnului. Această zi a fost și serbarea hramului mănăstirii Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare” (OSBM) din Mintiu Gherlii, sfânt locaș mănăstiresc în care este adăpostită o relicvă a Crucii Mântuitorului, iar, din această zi, aici se află și o relicvă a Fericitului Iuliu Hossu, Episcop martir.
Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla în aer liber, lângă Mănăstirea edificată în anul 2002. Pelerinajul, obișnuit pentru această sărbătoare, de la biserica din Mintiu Gherlii până sus la Mănăstire nu s-a putut organiza. Credincioșii prezenți au purtat măști și au acceptat „crucea” regulilor impuse de pandemie. Episcopul eparhial, preoții, împreună cu diaconi, subdiaconi, studenți ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” au ieșit în procesiune din biserica mănăstirii și s-au îndreptat spre altarul amenajat în curte pentru celebrarea Sfintei Liturghii. Au concelebrat: pr. Marius Cerghizan, Vicar general, pr. Ermil Jurja, Superiorul provincial OSBM, preoți vicari, protopopi, parohi, preoți din Eparhia de Cluj-Gherla și preoți oaspeți veniți din Eparhia de Maramureș. Au fost de față călugări din comunități ale Ordinului Sf. Vasile cel Mare – Mintiu Gherlii, Molișet, Cluj-Napoca, Prilog -, surori ale Ordinului Sf. Vasile cel Mare cu Maica Veridiana, superioara provincială, surori din Congregația Maicii Domnului, membre al Ordinului Terțiar Bazilian și credincioși, în majoritatea lor veniți din protopopiatele Gherla și Dej.
Cuvântul de învățătură la Sărbătoarea „Înălțării cinstitei și de viață dătătoarei Cruci” a fost despre semnificația Crucii venerată în această zi în Biserică, a Crucii ca „mijloc al mântuirii și al sfințirii noastre”, a spus PS Florentin, arătând că atunci când ne închinăm în fața Crucii, nu ne închinăm lemnului, ci „sângelui dumnezeiesc rămas acolo, pe acest lemn al Sfintei Cruci”. Pornind de la câteva cuvinte-cheie rostite de Mântuitorul, Preasfinția Sa a relevat importanța Crucii, din punct de vedere istoric, teologic și, s-a oprit la final asupra a ceea ce reprezintă Crucea Mântuitorului pentru noi, astăzi. A spus: „trebuie să știm că efectul Crucii se manifestă și astăzi, prin Biserică, în Sfintele Sacramente. Din coasta străpunsă a izvorât sânge și apă: semnul Botezului și al Euharistiei. Să ne amintim că fiecare dintre noi ne-am născut la viața creștină prin Botez, sub semnul Crucii, atunci când preotul a rostit cuvintele: «te botez în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin». Am intrat în viața creștină prin semnul Crucii, dar Botezul înseamnă și iertarea păcatelor și acolo este prezentă Crucea pentru că pe Cruce ni s-au iertat păcatele. De asemenea, în Sacramentul Mărturisirii, atunci când primim dezlegarea sacramentală, când preotul rostește: «eu te dezleg de toate păcatele tale în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin», acea dezlegare sacramentală nu o dă preotul din forță proprie, ci este Crucea mântuitoare, care, atunci, punctual, își aplică harul pentru păcatele pe care le-am mărturisit, în așa fel încât acele păcate devin cu totul păcatele Lui. El a murit pentru ele, dar noi trebuie să I le dăm Lui, ca să nu rămână asupra noastră. Iată, iubiți credincioși, ce importanță are pentru noi Crucea, astăzi.”
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a încredințat de rugăciunea sa, a dat binecuvântarea și un cald mesaj de încurajare elevilor, părinților și profesorilor lor, la începutul noului an școlar. De asemenea, a oferit, în semn de prețuire, pr. Ermil Jurja și Călugărilor Bazilieni o frumoasă icoană a Maicii Domnului, și, pentru a rămâne în această Mănăstire spre venerare, un relicvariu cu moaștele Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu, Episcop martir. Pr. Ermil Jurja a mulțumit tuturor participanților la această nouă ediție a serbării de hram. Superiorul provincial OSBM s-a arătat impresionat de neprețuitul dar al relicvelor Arhiereului Iuliu, pe care, a mărturisit că nu ar fi cutezat să îl ceară. Și-a exprimat totodată recunoștința pentru prezența Preasfinției Sale Florentin în mijlocul comunităților călugărilor bazilieni la evenimentele mai importante din viața OSBM, aceste vizite incluzând recent și un popas la mănăstirea OSBM de la Prilog, în Eparhia de Maramureș, ocazie cu care și în această comunitate a fost lăsată o relicvă a Fericitului Iuliu Hossu, după ce, în anul trecut, o altă relicvă a fost oferită și comunității din Molișet.
La aceste cuvinte, PS Florentin a răspuns: „cred că este normal ca, în orice mănăstire a călugărilor Ordinului Sfântului Vasile cel Mare să fie relicvele din moaștele Fericitului Arhiereu Iuliu, martir pentru credință, pentru că, atunci, în 1936, s-a stabilit prima comunitate baziliană la Mănăstirea Nicula – prima comunitate la această Mănăstire, pentru că mai înainte nu a existat o comunitate legată de miracolul Icoanei Maicii Domnului care a lăcrimat. Astfel, prima comunitate de călugări la Mănăstirea Nicula a fost cu o comunitate a bazilienilor, sub egumenul Atanasie Maxim mai întâi, după aceea, din octombrie, noul egumen a fost Servul lui Dumnezeul Leon Manu (spunem «servul lui Dumnezeu» pentru că s-a deschis procesul de beatificare). Atunci, în 1936, cel pe care astăzi îl numim Fericitul Episcop Iuliu, martir pentru credință, spunea: «încredințez sufletul mângâierilor mele, adică Mănăstirea Nicula, Ordinului Sfântului Vasile cel Mare»; spunea foarte frumos: «Ordinului nostru», de aceea, consider că «Ordinul nostru», chiar dacă se află și în alte parohii și Dieceze trebuie să primească și să aibă pe masa Sfântului Altar, spre venerare, și moaștele Fericitului Cardinal Iuliu Hossu.”
La final, pr. vicar Anton Crișan a dat citire „Rugăciunii în vreme de pandemie” – rugăciune care în acest an s-a făcut în biserici pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla după fiecare celebrare liturgică -, pentru a invoca mila lui Dumnezeu și mâna Sa vindecătoare asupra celor suferinzi, ca ei să fie vindecați și ridicați din patul suferinței, pentru a cere harul și binecuvântarea lui Dumnezeu asupra medicilor și a personalului sanitar, pentru ca epidemia aducătoare de boală și moarte să fie învinsă. Totodată, pr. Ermil Jurja a dat citire rugăciunii pentru beatificarea pr. Leon Iulian Manu OSBM, părintele egumen al mănăstirii Nicula, mort în faimă de martir la penitenciarul din Gherla (14 februarie 1959), pentru ca, la încheierea procesului de beatificare (deschis în martie 2018), să poată fi numărat între sfinții și fericiții Bisericii.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 553, Ultimul acces: 2024-03-27 10:23:46