Mitropolitul Clujului si Episcopul Covasnei il au ocrotitor spiritual pe Sf. Andrei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mitropolitul Clujului și Episcopul Covasnei îl au ocrotitor spiritual pe Sf. Andrei

[2019-11-30]
de Sorin Ionițe

Doi ierarhi fac parte dintre cei peste 800.000 de români care își serbează onomastica pe 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
1. Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei (Ioan Andreicuț) s-a născut în data de 24 ianuarie 1949 în Oarța de Sus, județul Maramureș.
A urmat liceul în Cehul Silvaniei și cursurile Facultății de Construcții Căi Ferate din București (între anii 1967-1972). După absolvirea facultății a fost repartizat inginer la Întreprinderea de Construcții Căi Ferate din Cluj-Napoca.
Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. În august 1978 a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activând apoi ca preot paroh timp de șapte ani în orașul Turda (județul Cluj).
Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Preasfințitului Episcop Emilian Birdaș, la Parohia Ortodoxă Română Maieri I din Alba Iulia și ulterior numit vicar administrativ.
A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București (începând cu anul 1985), avându-l drept îndrumător pe arhid. prof. univ. dr. Petru I. David. Teza și-a pregătit-o în cadrul aceleiași secții – Teologie sistematic㠖 sub îndrumarea părintelui prof. univ. dr. Dumitru Popescu, obținând titlul de „Doctor în Teologie” în anul 1998.
În 25 februarie 1990 a fost ales și hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 martie 1990 a fost numit episcop locotenent al Episcopiei Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiași an a devenit episcop titular.
În 16 iulie 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.
În anul 2011 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Mitropolit al Clujului și a fost instalat de Patriarhul Daniel, în 25 Martie 2011.
Ceremonia de intronizare a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
2. Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei
Preasfințitul Părinte Andrei (Andrei Moldovan) s-a născut pe data de 22 noiembrie 1967 în localitatea Chețani, județul Mureș, primul copil al părinților Nicolae și Maria.
Școala primară și gimnaziul le-a urmat în satul natal Chețani, județul Mureș. A absolvit Liceul din Iernut, județul Mureș, promoția 1986. În anul 1989 a intrat ca viețuitor la Mănăstirea Toplița, județul Harghita.
În data de 19 iulie 1990 a fost tuns în monahism cu numele de Andrei, de către IPS Andrei al Alba-Iuliei. În 20 iulie 1990 a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Toplița de IPS Antonie Plămădeală al Ardealului.
În data de 21 noiembrie, același an, este hirotonit ieromonah la Mănăstirea Toplița de IPS Andrei al Alba-Iuliei. La 10 august 1995 este numit stareț la Mănăstirea Făgețel, județul Harghita de către PS Ioan al Covasnei și Harghitei.
În 29 august 1999 este hirotesit protosinghel, iar la 29 august 2006 este hirotesit arhimandrit de PS Ioan al Covasnei și Harghitei.
În anul 2000 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian din București. A urmat, în perioada 2002-2005, studii post-universitare la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Aristotel din Salonic, Grecia.
În data de 1 octombrie 2005 este numit Exarh al mănăstirilor din Episcopia Covasnei și Harghitei, post pe care l-a ocupat până la hirotonirea sa în arhiereu.
În această perioadă, 1995-2008, a condus lucrările de refacere a acestei mănăstiri: pictura bisericii, clopotnița, corp-chilii, arhondaric, gospodărie anexă. Tot în această perioadă a reușit aici, într-o zonă unde românii sunt minoritari, să adune o obște de viețuitori, pe unii îndemnându-i spre școlile teologice din țară.
În cadrul lucrărilor Sfântului Sinod din data de 8-9 iulie 2008, desfășurate la Palatul Patriarhiei din București, Arhim. Andrei Moldovan a fost ales în postul de episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, post rămas liber odată cu alegerea Preasfințitului Părinte Visarion Bălțat în demnitatea de episcop al nou înființatei Episcopii a Tulcii.
La 15 august 2008, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost hirotonit arhiereu la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Din 2008 până în prezent, este membru al Comisiei canonice, juridice și pentru disciplină a Sfântului Sinod.
În 5 februarie 2015 a fost ales Episcopul Covasnei și Harghitei de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Întronizarea noului ierarh titular a avut loc duminică, 15 februarie 2015, în Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 71, Ultimul acces: 2019-12-13 02:26:23