Ziua nationala a Romaniei cinstita anticipat prin Liturghia prezidata de Mons. Ioan Robu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Ziua națională a României cinstită anticipat prin Liturghia prezidată de Mons. Ioan Robu

[2019-11-29]
În Bazilica „San Vitale” din Roma, Excelența Sa Mons. Ioan Robu, administrator apostolic al Arhidiecezei de București, a celebrat o Sfântă Liturghie solemnă cu ocazia Zilei naționale a României miercuri, 27 noiembrie 2019, la ora 11.30. La această celebrare anticipată au fost prezenți ES Liviu Petru Zăpârțan, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, ES George Gabriel Bologan, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Italiană, diplomați din țară, ambasadori, corp diplomatic și oaspeți din diferite state ale lumii, reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice și ai Bisericii Greco-Catolice din România, delegați ai Bisericii Ortodoxe Române, credincioși catolici și de alte confesiuni, membrii ai corului din comunitatea catolicilor români de la Roma.

La Sfânta Liturghie au concelebrat Mons. Anton Lucaci, responsabilul românilor catolici din Italia, pr. Isidor Iacovici, parohul comunității de români de la Roma, cel care a și găzduit evenimentul, Mons. Daniele Micheletti, parohul bisericii „San Vitale”, preoți români greco-catolici și romano-catolici care studiază sau activează la Roma, preoți oaspeți din țară și din străinătate. La predică, Mons. Ioan Robu a făcut referință la cuvinte România, grădina Maicii Domnului. Această expresie dragă Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, primul Papă care a venit în România (7-9 mai 1999), a fost reluată de Papa Francisc cu ocazia vizitei pe care a făcut-o în acest an (31 mai – 2 iunie) în țara noastră. Într-adevăr, România este grădina Sfintei Fecioare Maria. De-a lungul istoriei, Sfânta Fecioară a fost cinstea neamului nostru, după cum o invocăm în cântarea Tota pulchra. Ea a fost o pavăză a poporului nostru. În timpurile de persecuție din istoria recentă, ea i-a ajutat pe creștini să își păstreze credința în Dumnezeul cel viu și adevărat, în cel care este Stăpânul timpului și al istoriei.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, orga a intonat imnul Vaticanului și al României. Apoi ES Liviu Petru Zăpârțan a luat cuvântul și a mulțumit Mons. Ioan Robu și tuturor celor prezenți. În continuare, a evocat bucuria trăită de români cu ocazia vizitei Papei Francisc în țara noastră. Această vizită, pe lângă caracterul pastoral pe care l-a avut, a încununat într-un mod strălucit relațiile diplomatice dintre România și Sfântul Scaun din ultimii ani. (pr. Iulian Robu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 28, Ultimul acces: 2019-12-12 12:56:00