Papa Francisc: Viata are valoare numai daruind-o din iubire - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Viața are valoare numai dăruind-o din iubire

[2019-02-08]
Liturghie în capela Casei Santa Marta
Martiriul Sfântului Ioan Botezătorul, despre care Isus spune c㠄nu este unul mai mare decât el dintre cei născuți din femeie”, este o mare mărturie pentru omul de astăzi: viața are valoare numai dăruind-o din iubire pentru ceilalți, în iubire, în adevăr, în viața de zi cu zi, în familie. La predica de la Sfânta Liturghie celebrată în dimineața zilei de vineri, 8 februarie 2019, în capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului, Papa Francisc s-a oprit îndelung la pagina Evangheliei (Mc 6, 14-29) despre moartea lui Ioan Botezătorul.

Pontiful a scos în evidență patru personaje, la care a spus că trebuie să privim cu inima deschisă pentru ca Domnul să ne vorbească: regele Irod, „corupt și șovăielnic”, Irodiada, soția fratelui lui Irod, care „știa numai să urască”, Salomea, „balerina vanitoasă”, și Ioan, „profetul decapitat singur în celulă”. „În spatele acestor personaje se află satana, semănătorul de ură în femeie, semănătorul de vanitate în adolescentă, semănătorul de corupție în rege. Iar omul cel mai mare dintre cei născuți din femeie a ajuns singur, într-o celulă întunecoasă din închisoare, la capriciul unei balerine vanitoase, la ura unei femei diabolice și la corupția unui rege șovăielnic. Este un martir, unul care a lăsat ca viața sa să se micșoreze tot mai mult ca să facă loc lui Mesia.”
Ioan, „cel mai mare, a sfârșit în acest fel”, a remarcat Papa Francisc, dar el „știa acest lucru, știa că trebuie să se nimicească pe sine”. A spus despre sine acest adevăr încă de la începutul activității sale: „El [Cristos] trebuie să crească, eu, în schimb, să mă micșorez”. Și „s-a micșorat până la moarte”. Ioan a fost vestitorul lui Isus, spunând: „Nu eu, ci acela este Mesia”. L-a arătat primilor discipoli și apoi lumina sa a început să devină din ce în ce mai palidă, până la întunericul din celula închisorii unde, singur, a fost decapitat”. „Viața martirilor”, a reluat Papa, „nu este ușor de povestit. Martiriul este o slujire, este un mister, este o dăruire a vieții foarte specială și foarte mare”. În cele din urmă, lucrurile se termină în mod violent din cauza „atitudinilor umane care duc la luarea vieții unui creștin, a unei persoane cinstite, făcându-l martir”.
„Viața are valoare numai dăruind-o, dăruind-o în iubire, în adevăr, dăruind-o celorlalți, în viața cotidiană, în familie. Dăruind-o mereu. Dacă cineva își ține viața pentru sine, ca să o păstreze, ca regele în corupția sa sau doamna în ură, sau tânăra, fata, în propria vanitate – un pic adolescentă, neștiutoare – viața moare, viața ajunge să se ofilească, nu folosește.” Ioan și-a dat viața: „Eu, în schimb, trebuie să mă micșorez pentru ca El [Isus] să fie ascultat, să fie văzut, să se arate”. „Vă dau doar sfatul să nu vă gândiți prea mult la acest lucru, dar să vă amintiți imaginea cu cele patru personaje: regele corupt, femeia care știa numai să urască, tânăra vanitoasă care nu are știință de nimic, și profetul decapitat singur în celulă. Să ne uităm cu atenție și fiecare să își deschidă inima pentru ca Domnul să îi vorbească asupra acestui fapt.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 38, Ultimul acces: 2019-04-20 12:51:09