Mihai Eminescu comemorat la Iasi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mihai Eminescu comemorat la Iași

[2016-01-15]
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iași va fi omagiat vineri, 15 ianuarie 2016, poetul național Mihai Eminescu. În cadrul Sfintei Liturghii care va fi oficiată astăzi se vor înălța rugăciuni pentru marele poet. Tot astăzi, de la ora 17:00, în cadrul sesiunilor „Convorbiri spirituale“, se va organiza evenimentul „O seară cu Eminescu“.
„Ziua de 15 ianuarie este o mare sărbătoare a poporului român pentru că este ziua de naștere a celui mai mare poet al neamului nostru - Mihai Eminescu, «omul deplin al culturii românești», așa cum l-a numit Constantin Noica. În cadrul manifestării culturale din biserica noastră, va fi o bucurie să medităm, să vorbim și să recităm versurile lui Eminescu, cel care a spus că «Biserica Ortodoxă este Maica neamului românesc» și «Cine combate Ortodoxia, numai român nu e». Am invitat la această sărbătoare pentru a vorbi celor prezenți pe prof. Antoniu Patraș de la Facultatea de Litere a Universității «Al. I. Cuza» din Iași și pe prof. univ. dr. Codrin Liviu Cuțitaru decanul Facultății de Litere a Universității «Al. I. Cuza» din Iași. Vom avea și un mic recital de poezie, iar corul bisericii noastre va interpreta versuri de Mihai Eminescu. Ne vom înălța sufletul fiind alături de Eminescu, cel care a iubit țara și poporul român, apărând credința și Biserica Ortodoxă”, a precizat părintele Mircea Stoleriu.
***
Camera Deputaților a adoptat în data de 16 noiembrie 2010 un proiect de lege prin care ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naționale. Actul normativ a întrunit 175 de voturi favorabile. Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie drept Ziua Culturii Naționale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în M.O. nr. 831 din 13 decembrie 2010.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4156, Ultimul acces: 2026-04-27 21:42:11