Curs de formare pentru tinerii AC[2008-11-12]La Centrul de zi pentru tineret 'Sfântul Leonard Murialdo' (Congregația 'Sfântul Iosif' - Iosefinii lui Murialdo) din Roman, s-a desfășurat, sâmbătă, 8 noiembrie 2008, primul curs de formare anul asociativ 2008-2009 pentru tinerii din Acțiunea Catolică, aflăm de pe Ercis.ro. Sub motoul: 'Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze' și tema anului asociativ 2008-2009: 'Nu doar admiratori, ci discipoli', a avut loc cursul care a deschis seria întâlnirilor ce vor avea loc și în zonele Bacău și Iași în perioada următoare.La activitatea coordonată de membri ai echipei diecezane ACT din cele trei zone, Bacău, Iași și Roman, împreună cu pr. Eduard Patrașcu, asistent spiritual pentru AC zona Iași, sector tineri, au participat 56 de tineri din opt parohii din zona Roman: Barticești, Butea, Gherăești, Pildești, Roman 'Inima Neprihănită a Mariei', Roman 'Fericitul Ieremia', Roman 'Isus Bunul Păstor' și Săbăoani. Scopul principal al zilei a fost acela de a conștientiza importanța alegerii bune în viață, mai ales în ceea ce-i privește pe tineri, fiind totodată și o ocazie de pregătire pentru adeziunea la Acțiunea Catolică (7 decembrie 2008) prin care se dorește ieșirea din anonimat și părăsirea angajării ocazionale. Pentru zona Bacău, cursul de formare sector tineri va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie 2008, la Casa părinților salezieni din Bacău (str. Tazlăului 9, Bacău, 600372; tel: 0234/582330). Programul zilei poate fi consultat pe Ercis.ro. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 967, Ultimul acces: 2026-08-04 03:05:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1