Atrocitățile din Ucraina l-au șocat pe Papa[2005-12-16]Papa Benedict al XVI-lea și-a exprimat șocul trăit la vederea documentelor ce atestă dimensiunile masacrului condus de naziști împotriva evreilor în Ucraina, în timpul celui de-al doilea război mondial. Papa i-a scris pe această temă Cardinalului Jean-Marie Lustiger, Arhiepiscop emerit de Paris, cu ocazia celei de-a treia Întâlniri Europene între Evrei și Catolici, organizată de Congresul Evreiesc European. Evenimentul, desfășurat la 4 decembrie la Paris, a reunit 700 de reprezentanți ai evreilor și ai catolicilor, inclusiv un reprezentant al Vaticanului, Cardinalul Georges Cottier.În timpul întâlnirii, Patrick Desbois a prezentat rezultatele investigațiilor sale din Ucraina, privitoare la gropile comune în care peste un milion de evrei au fost îngropați de către naziști în contextul invaziei din 1941. Cardinalul Lustiger i-a trimis Papei Benedict aceste descoperiri, iar ca răspuns, Papa i-a scris prelatului, exprimându-și consternarea. "După ce am citit scrisoarea Dvs și documentele trimise, am fost șocat să văd gradul în care puterea răului a stăpânit poporul nostru, făcând posibil să aibă loc ceva atât de monstruos, după cum reiese din aceste documente", scrie Pontiful de origine poloneză. "Până acum nu am auzit niciodată de aceste campanii sistematice de asasinare din Ucraina, care au precedat ororile din lagărele de exterminare a evreilor", afirmă Sfântul Părinte. Papa continuă: "Doar acum am putut să realizez ce forțe demonice ale răului, care au domnit timp de 12 ani asupra poporului nostru, au putut acționeze, prin renunțare completă la obligațiile morale și prin distrugerea conștiințelor, până la cote imposibil de imaginat, dacă nu ar fi fost fixate cu o precizie alarmantă." Pontiful îl invită pe Cardinal să se roage "neîncetat Domnului pentru ca să ne apere de aceste puteri pe viitor". În același timp, Sfântul Părinte a confirmat faptul "mângâietor" că "Mitropolia ucraineană de atunci a luat poziție clară împotriva acestor practici". Întâlnirea Europeană între Evrei și Catolici a oferit ocazia celebrării celor 40 de ani trecuți de la aniversarea declarației "Nostra Aetate" a Conciliului Vatican II, care a marcat o cotitură istorică a relațiilor dintre evrei și catolici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1254, Ultimul acces: 2026-07-24 06:22:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1