Grădinița Sfânta Tatiana din Craiova și-a cinstit ocrotitoarea[2022-01-13]de Ștefana TotorceaGrădinița cu Program Prelungit Sfânta Tatiana din Craiova și-a sărbătorit miercuri ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița. Cu acest prilej, o parte dintre preșcolarii Grădiniței au participat, alături de cadrele didactice, la slujba Sfintei Liturghii, oficiată la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru din Craiova de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Copiii și doamnele educatoare s-au închinat la racla în care se află o parte din moaștele Sfintei Mucenițe Tatiana, adăpostite de Catedrala Mitropolitană din Craiova alături de moaștele Sfinților Nifon, Serghie și Vah, și au ascultat cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu. Încă de la primele ore ale dimineții, reprezentanți ai fiecărei grupe, însoțiți de doamnele educatoare, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la Catedrala mitropolitană «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie», a explicat Părintele Liviu Stănescu. În continuarea programului din această zi, copilașii au desenat chipul Sfintei, au decorat turtă dulce pentru masa festivă și au înălțat, alături de personalul grădiniței, o rugăciune de ocrotire și binecuvântare, pentru ca rezultatele muncii lor să fie rodnice, a adăugat clericul. Grădinița Sfânta Tatiana a fost înființată de Fundația Cuvântul care Zidește a Mitropoliei Olteniei în anul 2019, fiind autorizată de Ministerul Educației și Cercetării. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 905, Ultimul acces: 2026-09-20 21:17:03
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1