Zilele Eminescu la Botoșani. Poeții debutanți propuși pentru Premiul Mihai Eminescu Opus Primum[2022-01-13]de Sorin IonițeCinci poeți debutanți au fost nominalizați pentru Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu Opus Primum, ediția 2022. Laureatul va fi desemnat în data de 15 ianuarie 2022, în cadrul Zilelor Eminescu și transmis online de Memorialul Ipotești. Nominalizații sunt autori care au debutat cu volume de poezie în 2021: Andrei-Codrin Bucur, cu La bella Italia: antipoeme jurnaliere, București: Tracus Arte. Ileana Negrea, cu Jumătate din viața mea de acum, București: fractalia. Alexandra Pâzgu, cu Dă tot ce ai, București: Tracus Arte. Ioana Zenaida Rotariu, cu Cei cinci ani de muțenie: poezie, București: Tracus Arte. Cătălina Stanislav, cu Nu mă întrerupe, Alba Iulia: OMG. Zilele Eminescu Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii Mihai Eminescu organizează ediția din ianuarie a Zilelor Eminescu. Manifestarea va debuta, la ora la ora 11:15, cu Te Deum în Bisericuța Familiei Eminovici și depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu de la Memorialul Ipotești Începând cu ora 12:00, activitățile se vor desfășura în Sala de expoziții temporare Horia Bernea. În deschidere, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu (Universitatea de Vest din Timișoara) va ține conferința Poetul și subconștientul imperial. De la ora 12:30 vor avea loc discuții în cadrul mesei rotunde Poezia de debut în anul 2021, la care vor participa membrii juriului pentru acordarea Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu Opus Primum: Al. Cistelecan (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș), Mircea A. Diaconu (Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava), Alex Goldiș (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj), Mihai Iovănel (Institutul de Istorie și Teorie Literară G. Călinescu din București), Andrei Terian (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu) și poeții nominalizați pentru Premiu. Juriul va face cunoscut apoi numele laureatului Premiului de debut pentru anul 2021. La ora 14.00, actorii Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani vor susține un recital din poezia eminesciană. De la ora 15.00, va avea loc lansarea proiectului de digitizare a edițiilor Eminescu, realizat de Biblioteca Universitară Centrală Mihai Eminescu din Iași și Memorialul Ipotești. La 18.00, va urma ediția din ianuarie a întâlnirilor Poeți în dialog, moderată de Lucia Țurcanu. Invitații acestei ediții sunt Matei Vișniec (Franța) și Anca Mizumschi (SUA). Activitățile vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 786, Ultimul acces: 2026-07-26 08:12:39
|
Timp total: 0.03s...
[]:1