Premiere și vernisaj de caligrafie la Muzeul Antipa. Lucrările aparțin unor artiști internaționali[2019-11-04]de Iulian DumitrașcuMuzeul Antipa va găzdui în perioada 8 noiembrie 15 decembrie ExpoCaligrafia 2019. Evenimentul este organizat de Asociația Liber la Educație, Cultură și Sport în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa și Universitatea Națională de Arte București. Vernisajul va avea loc în 8 noiembrie 2019, de la ora 17:00, sub genericul Biodiversitatea, comuniunea om-natură, informează Muzeul Antipa. Cele peste șaizeci de lucrări caligrafice aparțin unor artiști care provin din 23 de țări de pe 5 continente. În cadrul vernisajului va avea loc și festivitatea de premiere pentru toate categoriile de vârstă a câștigătorilor celei de a III-a ediții a Concursului Național de Caligrafie. Lista premianților poate fi consultată pe site-ul Asociației Liber la Educație, Cultură și Sport. Intrarea este liberă la evenimentul din 8 noiembrie, după care până în 15 decembrie lucrările intră în circuitul de vizitare a Muzeului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 602, Ultimul acces: 2026-06-04 12:21:23
|
Timp total: 0,32s...
[]:1