Episcopul Veniamin la Husi: Sf. Chiriachi a inteles ca cea mai mare onoare vine de la Hristos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Episcopul Veniamin la Huși: Sf. Chiriachi a înțeles că cea mai mare onoare vine de la Hristos

[2018-07-07]
de Gheorghe Anghel

În predica de după Vecernia hramului catedralei din Huși, Episcopul Basarabiei de Sud a evidențiat puterea credinței Sf. Chiriachi despre care a spus c㠄a înțeles că cea mai mare onoare pe care noi o avem nu vine decât de la Hristos, Împăratul Ceresc”.
Având ca exemplu pe ocrotitoarea lăcașului de cult ctitorit de Sfântul Ștefan cel Mare, Preasfinția Sa i-a îndemnat vineri seară pe credincioșii prezenți la slujba hramului să nu schimbe niciodat㠄cinstea pe care ne-o dă Dumnezeu, cu cinstea lumii”.
El a atras atenția asupra faptului c㠄în vremuri de libertate, credința se clatină și ne lăsăm purtați de tot felul de curente seculariste”.
Învățăm din viața Sfintei Chiriachi virtutea credinței, căci foarte adesea suntem tentați în vremurile noastre să avem o credință căldicică, și nu mai păstrăm o credință tare, a spus Preasfinția Sa.
„De asemenea, învățăm virtutea mărturisirii Domnului Hristos. (…) Atunci când noi ne asumăm să-L mărturisim pe Hristos, indiferent de puterile și autoritatea care s-ar opune, Dumnezeu, așa cum spune Psalmistul, ne dă mii de ocrotitori cerești care ne călăuzesc pașii prin viață și ne dau putere și curaj de mărturisire”, a subliniat ierarhul.
Procesiune cu moaștele Sfintei Chiriachi
Prezent la slujba Vecerniei, Episcopul Hușilor a mulțumit Preasfințitului Veniamin pentru faptul că a răspuns invitației de a sluji la cel de-al doilea hram al Catedralei Episcopale din Huși oferindu-i, în semn de prețuire, o icoană cu Sfânta Chiriachi.
După slujba Vecerniei a avut loc procesiunea cu moaștele Sfintei Mucenițe Chiriachi pe traseul: Catedrala Episcopal㠖 str. Mihail Kogălniceanu – str. 1 Decembrie – str. A.I. Cuza (Lukoil) – str. Ștefan cel Mare – Catedrala Episcopală.
În lăcașul de cult se află mâna stângă a sfintei mucenițe care a fost adusă de la muntele Athos în anul 1787 de Episcopul Iacob Stamati.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2081, Ultimul acces: 2024-04-17 07:06:17