Papa Francisc: Sa redescoperim fraternitatea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Să redescoperim fraternitatea

[2018-04-04]
Rugăciunea Angelus
02.04.2018, Vatican (Catholica) - Iubiți frați și surori, bună ziua!
Lunea după Paște este numit㠄lunea îngerului”, conform unei tradiții foarte frumoase care corespunde izvoarelor biblice despre înviere. De fapt, relatează Evangheliile (cf. Mt 28,1-10; Mc 16,1-7; Lc 24,1-12) că, atunci când femeile au mers la mormânt, l-au găsit deschis. Ele se temeau că nu pot intra pentru că mormântul fusese închis cu o piatră mare. În schimb era deschis; și din interior un glas le spune lor că Isus nu este acolo, ci a înviat.
Pentru prima dată sunt rostite cuvintele: „A înviat”. Evangheliștii ne prezintă că această primă veste a fost dată de îngeri, adică mesagerii lui Dumnezeu. Există o semnificație în această prezență îngerească: așa cum Întruparea Cuvântului a fost vestită de un înger, Gabriel, tot așa și pentru a vesti pentru prima dată Învierea nu era suficient un cuvânt omenesc. Era nevoie de o ființă superioară pentru a comunica o realitate așa de tulburătoare, atât de incredibilă, încât probabil nici un om nu ar fi îndrăznit să o rostească. După această primă veste, comunitatea discipolilor începe să repete: „Domnul a înviat într-adevăr și s-a arătat lui Simon” (Lc 24,34). Este frumoasă această veste. Putem să o spunem toți împreună acum: „Domnul a înviat într-adevăr”. Această primă veste – „Domnul a înviat într-adevăr” – cerea o inteligență superioară celei umane.
Ziua de astăzi este o zi de sărbătoare și de convivialitate trăită de obicei cu familia. Este o zi de familie. După ce am celebrat Paștele se simte nevoia de a ne reuni iarăși cu cei dragi și cu prietenii pentru a face sărbătoare. Pentru că fraternitatea este rodul Paștelui lui Cristos care, cu moartea și învierea Sa, a înfrânt păcatul care îl despărțea pe om de Dumnezeu, pe om de sine însuși, pe om de frații săi. Dar noi știm că păcatul desparte mereu, face dușmănii mereu. Isus a dărâmat zidul de despărțire dintre oameni și a restabilit pacea, începând să țeasă țesătura unei noi fraternități. Este atât de important în acest timp al nostru să redescoperim fraternitatea, așa cum era trăită în primele comunități creștine. A redescoperi înseamnă a da spațiu lui Isus care niciodată nu desparte, mereu unește. Nu poate exista o adevărată comuniune și o angajare pentru binele comun și pentru dreptatea socială fără fraternitate și împărtășire. Fără împărtășirea fraternă nu se poate realiza o comunitate eclezială sau civilă: există numai un ansamblu de indivizi mișcați sau grupați de propriile interese. Însă fraternitatea este un har pe care-l oferă Isus.
Paștele lui Cristos a făcut să explodeze în lume un alt lucru: noutatea dialogului și a relației, noutate care pentru creștini a devenit o responsabilitate. De fapt Isus a spus: „Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii Mei: dacă aveți dragoste unii față de alții” (In13,35). Iată pentru ce nu putem să ne închidem în privatul nostru, în grupul nostru, ci suntem chemați să ne ocupăm de binele comun, să ne îngrijim de frați, în special de cei mai slabi și marginalizați. Numai fraternitatea poate garanta o pace durabilă, poate înfrânge sărăciile, poate stinge tensiunile și războaiele, poate extirpa corupția și criminalitatea. Îngerul care ne spune: „A înviat” să ne ajute să trăim fraternitate și noutatea dialogului și a relației și preocuparea pentru binele comun.
Fecioara Maria, pe care în acest timp pascal o invocăm cu titlul de Regina cerului, să ne susțină cu rugăciunea ei, pentru ca fraternitatea și comuniunea pe care le experimentăm în aceste zile de Paște să poată deveni stilul nostru de viață și suflet al relațiilor noastre.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
În climatul pascal care caracterizează ziua de astăzi, vă salut cordial pe voi toți, familii, grupuri parohiale, asociații și pe fiecare pelerin, veniți din Italia și din diferite părți ale lumii. Urez fiecăruia dintre voi să petreceți în seninătate aceste zile din Octava de Paște, în care se prelungește bucuria învierii lui Cristos. Profitați de orice ocazie bună pentru a fi martori ai păcii Domnului înviat în special față de persoanele mai fragile și dezavantajate. În această privință, doresc să asigur o rugăciune specială pentru Ziua mondială a conștiinței cu privire la autism, care se celebrează astăzi.
Să invocăm darul păcii pentru întreaga lume, în special pentru populațiile care suferă mai mult din cauza conflictelor aflate în desfășurare. Reînnoiesc îndeosebi apelul meu pentru ca persoanele sechestrate sau private de libertate în mod nedrept să fie eliberate și să se poată întoarce la casele lor. O zi frumoasă! Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere și: „Domnul a înviat într-adevăr”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 510, Ultimul acces: 2024-03-28 23:00:54