IPS Nicolae de Hama: Sfanta Parascheva a ales viata cea buna in Hristos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

IPS Nicolae de Hama: Sfânta Parascheva a ales viața cea bună în Hristos

[2017-10-14]
de Gheorghe Anghel

IPS Nicolae de Hama
Invitat la hramul Catedralei Mitropolitane din Iași, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama – Patriarhia Antiohiei, a vorbit credincioșilor despre viața celor două sfinte, Parascheva și Tecla, dar și despre greutățile prin care trece Biserica Antiohiei. Despre Sfânta Parascheva, Ierarhul a spus că și-a ales viața cea bună în Hristos, iar pe Sfânta Tecla a numit-o punte de legătură între Biserica Ortodoxă Română și cea a Antiohiei.
Este o mare binecuvântare pentru mine ca să fiu împreună cu dvs în această zi binecuvântată, cu această ocazie sfântă. În această zi, simțim că suntem împreună cu îngerii din Cer care cântă și laudă pe Domnul permanent zicând Sfânt Sfânt Sfânt este Domnul Savaot, a spus Înaltpreasfinția Sa evidențiind însemnătatea acestei zile.
Ierarhul antiohian a adus mulțumiri IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei pentru invitația adresată de a participa la hramul Catedralei Mitropolitane și a transmis rugăciunile și binecuvântările Preafericitului Părinte Ioan, Patriarhul Antiohiei, adresate Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, precum și Mitropolitului Moldovei, dar și pelerinilor prezenți la Iași.
ÎPS Nicolae a prezentat credincioșilor situația delicată pentru credincioșii din Biserica Antiohiei greu încercată în aceste momente din cauza războiului ce se desfășoară în acea zonă a lumii.
Eu vin din Biserica Antiohiei, Biserica ce prin istorie a avut o viață de mărturie și martiraj. A luptat și a rezistat în istorie cu ajutorul Mântuitorului, iar astăzi, din păcate, trăiește momente grele, zile de război, a evidențiat Mitropolitul de Hama.
IPS Nicolae câteva din supliciile la care este supusă Biserica Antiohiei.
Noi creștinii din Siria suferim din cauza războioului, bisericile au fost distruse, cei doi Mitropoliți de Halep sunt dispăruți, preoții sunt decapitați etc. Acestea sunt doar câteva exemple, însă speranța noastră în Înviere este foarte mare și nădăjduim în ajutorul Domnului.
Ierarhul a făcut referire și la bunele relații dintre cele două Biserici Ortodoxe Surori, a României și a Antiohiei. A numit-o pe Sfânta Muceniță Tecla o punte de legătură între credincioșii din cele două Patriarhii. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a făcut referire la Patriarhul Antiohiei, Macarie (al III-lea – n.r.) care a petrecut mulți ani pe teritoriul țării noastre, dar și la părinte Sofian Boghiu care a pictat numeroase biserici din Liban și Siria, printre care și catedrala din Hama.
Ierarhul și-a încheiat cuvântul printr-un îndemn la rugăciune pentru pace, ca prin mijlocirile Sfintelor Parascheva și Tecla să ne dăruiască bunul Dumnezeu binecuvântările Lui, dar și pacea Sa.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5058, Ultimul acces: 2024-04-10 09:37:51