Veronica Antal va fi beatificata sambata aceasta - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Veronica Antal va fi beatificată sâmbăta aceasta

[2018-09-19]
Veronica Antal
Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal (1935-1958), al cărei martiriu pentru credință a fost recunoscut de Papa Francisc la 26 ianuarie 2018, va fi ridicată la cinstea altarelor sâmbătă, 22 septembrie 2018, ora 11.00, la Nisiporești (NȚ), în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne.

Sfânta Liturghie a beatificării va fi celebrată la Nisiporești, localitatea natală a Veronicăi, și va fi prezidată de trimisul Papei Francisc, Eminența Sa Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților. La sărbătoare vor fi prezenți IPS Miguel Maury Buendía – Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, PS Petru Gherghel – Episcop de Iași, IPS Ioan Robu – Arhiepiscop Mitropolit de București, pr. Marco Tasca – ministru general al Ordinului Fraților Minori Conventuali, pr. Teofil Petrișor – ministru provincial, Episcopi din țară și din străinătate, autorități civile și un mare număr de credincioși veniți din parohiile din Moldova. În fața altarului, vor fi, de asemenea, prezenți fratele și sora Veronicăi Antal: Gheorghe Antal, respectiv Angela Albert.
Odată declarată fericită, fecioara martiră va fi înscrisă în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice, introdusă în calendarul Bisericii locale și sărbătorită în fiecare an la 26 august. Rămășițele pământești ale slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal se află în cripta din biserica parohială a satului Nisiporești, după ce ele au fost exhumate din cimitirul acestei localități, la 23 aprilie 2018. „Dumnezeu cel întreit sfânt”, a declarat PS Petru Gherghel, „și-a îndreptat din nou privirea spre noi, iar Biserica noastră locală este chemată să primească un nou dar, o nouă floare, o nouă fericită: o tânără curată, înflorită și crescută într-o familie credincioasă din Moldova noastră binecuvântată; un adevărat crin plin de frumusețe și de farmec primit de la Dătătorul tuturor harurilor.” Duminică, 23 septembrie, la ora 11.00, tot în biserica parohială din Nisiporești, păstorul Diecezei de Iași, PS Petru Gherghel, înconjurat de numeroși preoți, persoane consacrate și credincioși, va celebra o Sfântă Liturghie solemnă de mulțumire pentru darul acestei beatificări.
Veronica Antal va fi cel de-al șaselea român care va fi declarat fericit de către Biserica Catolică. Ea este prima femeie româncă, prima tânără româncă și primul laic român ce urmează să fie ridicat la cinstea altarelor. Primul fericit este Ieremia Valahul (1983), călugăr franciscan capucin din Moldova, mort în anul 1625, în Napoli (Italia). Următorii patru fericiți sunt martiri din perioada prigoanei comuniste: Szilard Ignațiu Bogdanffy (2010), Episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare și Oradea, mort în anul 1949, în închisoarea din Aiud; Janos Scheffler (2011), Episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în anul 1952, în închisoarea din Jilava; Monseniorul Vladimir Ghika (31 august 2013), preot diecezan, mort în anul 1954, în închisoarea din Jilava și Anton Durcovici (17 mai 2014), Episcop romano-catolic de Iași, mort în anul 1951, în închisoarea din Sighetu-Marmației. (Biroul de presă al Diecezei de Iași, pr. Cornel Cadar)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 3192, Ultimul acces: 2024-04-17 10:58:55