Sfanta Teodora cinstita la Manastirea Sihastria in sobor arhieresc. Slujba de pomenire pentru marii duhovnici nemteni - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2017 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Sfânta Teodora cinstită la Mănăstirea Sihăstria în sobor arhieresc. Slujbă de pomenire pentru marii duhovnici nemțeni

[2017-08-08]
de Sorin Ionițe

Sărbătorile nemțene au continuat luni, 7 august 2017, la Mănăstirea Sihăstria cu hramul Bisericii noi Sfânta Teodora de la Sihla. După slujba de hram au fost pomeniți marii duhovnici nemțeni în cimitrul așezământului.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, informează doxologia.ro.
PS Varlaam Ploieșteanul a rostit un cuvânt despre „tripticul sărbătorilor nemțene” care au avut în centrul lor luminatul praznic al Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor.
Acest mare praznic împărătesc are de-a dreapta și de-a stânga lui pomenirea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț în data de 5 august și pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla în data de 7 august, a spus Preasfinția Sa.
Vorbim de un sfânt din secolul al XVII-lea și de o sfântă din secolul al XX-lea, care au strălucit printr-o credință neclintită, prin osteneală și priveghere de toată viața. Amândoi s-au învrednicit asemenea Sfinților Apostoli Ioan, Iacob și Petru, să vadă slava cea netrecătoare a Preasfintei Treimi și a Împărăției Cerurilor strălucind pe chipul Fiului Omului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a adăugat ierarhul.
În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc hirotonia în ierodiacon a monahului Nil, viețuitor al Mănăstirii Sihăstria.
Spre finalul slujbei, IPS Teofan, s-a adresat credincioșilor prezenți vorbind despre relația pe care trebuie să o aibă creștinii cu semenii lor.
În general, noi oamenii, suntem în relație cu ceilalți doritori să-i biruim. Observăm acest lucru atât în viața de familie, cât și în relațiile profesionale. Trebuie să știm însă că biruința nu este aceea când poți să comanzi întregii lumi sau când l-ai învins pe celălalt. Adevărata biruință este atunci când cei din jurul tău te răstignesc, iar tu îi ierți, îi iubești și te rogi pentru ei, a explicat Părintele Mitropolit.
În continuare, soborul slujitor a oficiat o slujbă de pomenire la mormintele marilor duhovnici din cimitirul Mănăstirii Sihăstria: părinții Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Victorin Oanele.
În după-amiaza zilei, a avut loc procesiunea de la Mănăstirea Sihla la Peștera Sfintei Cuvioase Teodora, moment care a încheiat Sărbătorile Sfinților Nemțeni.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 30, Ultimul acces: 2017-08-17 19:10:58