105.000 lei a donat Biserica in lupta cu noul virus, la Botosani. „Actiunile acestea si rugaciunea vor continua” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

105.000 lei a donat Biserica în lupta cu noul virus, la Botoșani. „Acțiunile acestea și rugăciunea vor continua”

[2020-03-27]
de Sorin Ionițe

La invitația Agenției de știri Basilica, Pr. Lucian Leonte a transmis un rezumat al implicării Protopopiatului Botoșani în lupta cu noul coronavirus.
În județul vecin cu cel mai mare focar de infecție din țară, clerul și credincioșii suplinesc lipsa slujbelor în comun prin „liturghia de dupa liturghie”, în solidaritate cu cei suferinzi și cu cei ce luptă împotriva îmbolnăvirii.
„Familia Bisericii este acum lipsită de Sfânta Liturghie în modalitatea ei cea mai eficientă de lucrare în sufletul nostru. Este vreme de mare încercare, de primejdia însingurării și a deznădejdii. La îndemnul stăruitor al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul nostru, ne-am solidarizat cu cei care luptă cu primejdiile îmbolnăvirilor”, a subliniat Pr. protoiereu Lucian Leonte.
Clericii și credincioșii au răspuns apelului IPS Teofan transmis de protoiereu venind în sprijinul unităților de stat care se ocupă direct cu protecția populației – DSP și ISU Botoșani, precum și al persoanelor aflate într-unul din spațiile de carantină.
„Am ajutat cu produse de igienă și alimente, bani pentru echipamente de protecție, dar și achiziționarea, din Coreea de Sud, a unui dispozitiv medical de testare a persoanelor suspecte de infecție”, precizează protoiereul Protopopiatului Botoșani.
„La o estimare provizorie, făcută astăzi (27 martie 2020, n.r.), valoarea acestor ajutoare este de 105.000 lei”, a declarat pentru Basilica.ro Pr. Lucian Leonte.
La această sumă au contribuit, alături de Protopopiatul Botoșani, mai multe parohii și mănăstiri din județ. Preotul Lucian Leonte a menționat implicarea semnificativă a Arhimandritului Ioan Harpa, Exarhul mănăstirilor din zona Botoșanilor și stareț al Mănăstirii Popăuți, precum și a Arhimandritului Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin.
Pe lângă suma amintită, la îndemnul părintelui protoiereu mai mulți credincioși au aderat la inițiativa Asociației „Salvează o inim㔠pentru sprijinirea Spitalului Mavromati și a celor ce luptă cu noul coronavirus. El a amintit donații importante din partea firmelor Mariage D’or (100.000 lei) și Cereal BAC (5000 lei), dar pe cea a unei credincioase aflate în străinătate care a oferit 1000 euro.
„Rolul nostru, al clericilor și credincioșilor mireni în Biserică se concentrează acum pe modalitățile în care putem face ceva pentru păstrarea unității de credință cu Domnul Hristos și a legăturii dintre membrii Bisericii, ca ea să rămână Una”.
„Acțiunile acestea, ca și rugăciunea și Sfânta Liturghie vor continua”, a subliniat Pr. Lucian Leonte.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 661, Ultimul acces: 2024-04-17 11:00:21