Domnul ne daruieste elanul pentru a ne trai vocatiile cu bucurie si entuziasm - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Domnul ne dăruiește elanul pentru a ne trăi vocațiile cu bucurie și entuziasm

[2020-03-24]
În data de 3 mai 2020 va fi celebrată a 57-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, Papa Francisc dând un Mesaj pentru această zi, în care reia cele patru cuvinte-cheie – durere, recunoștință, curaj și laud㠖 alese într-un mesaj scris anul trecut pentru a le mulțumi preoților și a susține slujirea lor. În mesajul din 4 august 2019, la a 160 aniversare a morții sfântului paroh de Ars, Pontiful a scris o Scrisoare către preoți și acum reia acele cuvinte și le adreseaz㠄întregului popor al lui Dumnezeu, pe fundalul unui text evanghelic care ne relatează experiența singulară trăită de Isus și Petru în timpul unei nopți de furtună pe lacul Tiberiadei (cf. Matei 14,22-33)”.

Imaginea traversării lacului de către discipolii lui Isus „evocă într-un fel călătoria existenței noastre”, scrie Pontiful în mesajul semnat în Duminica a II-a din Postul Mare din ritul latin, 8 martie 2020. „De fapt, barca vieții noastre înaintează lent, mereu neliniștită pentru că este în căutarea unui port fericit, gata să înfrunte riscurile și oportunitățile mării, dar și dornică să primească de la cârmaci o virare care să conducă în sfârșit spre direcția corectă. Însă uneori i se poate întâmpla să se rătăcească, să se lase orbită de iluzii în loc să urmeze farul luminos care o conduce la portul sigur, sau să fie provocată de vânturile potrivnice ale dificultăților, îndoielilor și fricilor.”
Nici aventura discipolilor nu este pașnică: „vine noaptea, suflă vântul potrivnic, barca este lovită de valuri și frica de a nu reuși și de a nu fi la înălțimea chemării riscă să îi doboare. Însă Evanghelia ne spune că în aventura acestei călătorii care nu este ușoară nu suntem singuri. Domnul, aproape forțând zorii în inima nopții, merge pe apele agitate și ajunge la discipoli, îl invită pe Petru să îi vină în întâmpinare pe valuri, îl salvează când vede că se îneacă și în sfârșit urcă în barcă și face să înceteze vântul”.
Primul cuvânt al vocației, spune Sântul Părinte, este așadar „recunoștința”. „A naviga spre direcția corectă nu este o misiune încredințată numai eforturilor noastre, nici nu depinde numai de parcursurile pe care alegem să le facem… Domnul este cel care ne indică malul spre care să mergem și cel care, încă mai înainte, ne dăruiește curajul de a urca în barcă; el este cel care, în timp ce ne cheamă, devine și cârmaciul nostru pentru a ne însoți, a ne arăta direcția, a împiedica să ne încâlcim în mrejele nehotărârii și a ne face capabili chiar să mergem pe apele agitate. Fiecare vocație se naște din acea privire iubitoare cu care Domnul ne-a venit în întâmpinare, poate chiar în timp ce barca noastră era pradă furtunii.”
Pornind de la cuvintele lui Isus adresate discipolilor speriați că văd o fantomă: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!”, Pontiful ne încredințează al doilea cuvânt: „curaj”. „Ceea ce adesea ne împiedică să mergem, să creștem, să alegem drumul pe care Domnul îl trasează pentru noi sunt fantomele care se agită în inima noastră. Când suntem chemați să părăsim malul nostru sigur și să îmbrățișăm o stare de viaț㠖 cum sunt căsătoria, preoția, viața consacrată -, prima reacție este adesea reprezentată de ‘fantoma necredinței’: Nu este posibil ca această vocație să fie pentru mine; este vorba cu adevărat de drumul corect? Domnul îmi cere aceasta chiar mie?”
„Și, încet-încet, cresc în noi toate acele considerații, acele justificări și acele calcule care ne fac să pierdem elanul, ne dezorientează și ne lasă paralizați pe malul de plecare: credem că am greșit, că nu suntem la înălțime, că pur și simplu am văzut o fantomă care trebuie alungată”. Credința în Cel care „ne vine în întâmpinare și ne însoțește, și atunci când marea este în furtună, ne eliberează de acea lene pe care deja am avut ocazia să o definesc ‘tristețe dulceagă’, adică acea descurajare interioară care ne blochează și nu ne permite să gustăm frumusețea vocației”.
Cuvântul „durere” din Scrisoarea către preoți Papa îl propune acum ca „trudă”. „Fiecare vocație comportă o angajare. Domnul ne cheamă pentru că vrea să ne facă asemenea lui Petru, capabili s㠑mergem pe apă’, adică să luăm în mână viața noastră pentru a o pune în slujba Evangheliei, în modurile concrete și zilnice pe care El ni le indică”. Dacă ne lăsăm doborâți de gândul responsabilităților sau al adversităților care ne așteaptă, „atunci ne vom abate repede privirea de la Isus și, asemenea lui Petru, vom risca să ne înecăm. Dimpotrivă, chiar și în fragilități și sărăciile noastre, credința ne permite să mergem în întâmpinarea Domnului Înviat și să învingem și furtunile. El ne întinde mâna atunci când, din cauza oboselii sau fricii, riscăm să ne înecăm, și ne dăruiește elanul necesar pentru a trăi vocația noastră cu bucurie și entuziasm.”
„În sfârșit, când Isus urcă în barcă, vântul încetează și valurile se potolesc. Este o imagine frumoasă a ceea ce Domnul realizează în viața noastră și în tumulturile istoriei, în special atunci când suntem în furtună: el poruncește vânturilor potrivnice să tacă, iar forțele răului, fricii, resemnării nu mai au putere asupra noastră”. Atunci, „viața noastră se deschide la laudă. Acesta este ultimul cuvânt al vocației, și vrea să fie și invitația de a cultiva atitudinea interioară cu Maria Preasfântă: recunoscătoare pentru privirea lui Dumnezeu care s-a așezat asupra ei, încredințând în credință fricile și tulburările, îmbrățișând cu curaj chemarea, ea a făcut din viața sa o cântare veșnică de laudă către Domnul.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 35, Ultimul acces: 2020-04-05 12:48:15